Evenimentul zilei

Ma07232019

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Economie Afişez elemetele după tag: pentru
Evenimentul zilei - Afişez elemetele după tag: pentru

Investiția uriașă a lui Vladimir Putin pentru crearea celor mai bune condiții în care să se desfășoare Campionatul Mondial nu se vede și în fotbalul de la echipele de club din Rusia.

Publicat în Curiozitati

Așa cum ne-au obișnuit de câțiva ani, organizatorii de la JTI și Asociația “Clubul Presei Economice” al al agenției Ad Media Consult și al foștilor bursieri ne anunță, printr-un comunicat,  că și-au deschis porțile pentru o nouă ediție a Burselor pentru Jurnaliști. Astfel, vă redăm mai jos comunicatul pentru a putea vedea condițiile de participare și toate amănuntele despre acest program 

Publicat în România

Suveranul pontif a spus că speră și se roagă ca summitul dintre președintele SUA, Donald Trump, și liderul Coreei de Nord, Kim Jong-un, va aduce stabilitatea în regiune.

Publicat în Presa internationala

Ministrul de externe britanic, Boris Johnson, a avertizat că ar putea urma un colaps al negocierilor pentru Brexit, dar că "totul va fi bine la final", el fiind de părere şi că, dacă Donald Trump, preşedintele SUA, ar conduce aceste negocieri, ar avea o abordare mult mai dură.

Publicat în Externe

Simona Halep a primit trofeul aniversar Marca 80, pentru căl este cea mai bună jucătoare din istoria de zece ani a turneului.

Publicat în Sport