Evenimentul zilei

Ma04072020

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Editorial Editoriale Prima minciună a lui Dodon/Editorial de Ileana Rusu

Prima minciună a lui Dodon/Editorial de Ileana Rusu

04 Ianuarie 2017 - 

Președintele a mințit. Încă din “burta” Curții Constituționale, când aștepta să fie validate alegerile. De fapt, ce spun eu? Minciuna vine din campania electorală, atunci când Igor Dodon, susținut de Rusia, anunța că, până la finele anului trecut, va efectua o vizită la Moscova.

L-a invitat și Putin, l-au așteptat și jurnaliștii, l-au pândit fotografii, diaspora a dichisit și un brad, a cusut costum petru moș gerilă, a învățat să repete că Moldova are viitor. Luminile din aeroport nu se mai stingeau. Kremlinul și-a scuturat covoarele roșii și a pregătit caviarul. Chiar și Renato Usatîi, ascuns pe la Rubliovka, s-a “diorgăit” la auzul promisiunii electorale. 

Da’ noi, noi cât ceai am beut! Ne imaginam întâlnirea șefului nostru cu sponsorul, cuvintele calde pe care le va rosti în rusă, sacul de mulțumiri pentru susținere, apoi apariția de noi panouri prin străzile capitalei, despre care un ziar din Rusia spunea clar, a doua zi după alegeri: “Chișinăul e al nostru!”. Pe billboard, el, Igari Nikolevici, Zinaida Petro’nna și măria sa, Vova Putin! 

Revelația însă nu s-a produs. Și dezamăgirea e mare. L-am crezut când a spus că va anula Acordul de asociere cu UE, că-i va lua cetățenia lui Băsescu, că-l va demite pe Șalaru, că va introduce limba rusă drept a doua limbă de stat, că va deschide larg porțile pieței din Rusia pentru marfa din RM. Nu ne-am gândit că, trecut prin Partidul Comuniștilor și pe la niscaiva ministere, președintele Dodon a învățat să mintă. 

Ar mai fi o scuză pentru neplecarea lui la Moscow-city: ciracii lui umblă prin oraș și scot drapelele UE de pe instituțiile statului, iar el are nobila misiune de a le număra. Eh, tovarășe președinte, rușinică! Vă rugăm mult, să nu ne mai mințiți în asemenea hal, că ne stresați! Vă implorăm, să nu vă jucați cu focul în fața lui Putin. Altfel, sursele externe pentru reparația președinției vor veni foarte târziu. 

 

Lasă un comentariu