Evenimentul zilei

Sam10212017

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Editorial Editoriale Holurile negre din viitorul Ucrainei. Manual despre cum să-ți dai singur foc la valiza europeană

Holurile negre din viitorul Ucrainei. Manual despre cum să-ți dai singur foc la valiza europeană Recomandat

22 Septembrie 2017 - 

Există o zicală în limba engleză care, într-o traducere aproximativă, ar însemna că „obiceiurile vechi nu dispar peste noapte”. Cam așa stau lucrurile și cu autoritățile de la Kiev în ceea ce privește decizia de eliminare treptată a școlilor cu predare în limbă de pe teritoriul său. Reforma educației prin care se pune călușul în gura minorităților nu are nici cea mai mică legătură cu sloganele frumoase despre integrarea europeană și valorile sale. Ba din contră, vine să arate încă o dată duplicitatea acestui demers. La fel ca la Chișinău, un iluzionism politic plin de materialism, dar lipsit de substanță democratică.

 Mai precis de intrare în rândul lumii civilizate a Europei, dar cu obiceiurile sovietice. Europenizarea nu înseamnă doar bani mutați din buzunarul altora în al tău, ci înseamnă în primul rând alinierea la un set comun de valori în care toleranța are un loc fruntaș. Un spațiu în care naționalismele de tip extremist nu își au rostul și nici nu sunt digerate la Bruxelles.

După ce s-au văzut cu sacii în căruță, la 1 septembrie, odată cu intrarea în vigoare a Acordului de asociere cu UE, Kievul a detonat „bomba minorităților” prin această lege controversată. Totul la nici o săptămână distanță. Acest gest dovedește o premeditare a acestei acțiuni și pragmatism condamnabil. Cum diavolul era ascuns în niște detalii dintr-un articol al proiectului de lege, reforma are ca scop principal întărirea naționalismului ucrainean în aceste vremuri dificile pe care, într-adevăr, le traversează Ucraina cu sula Rusiei în coasta sa estică. Dar, totuși, să privezi toate minoritățile de pe teritoriul tău de limba maternă este un act cu totul anti-european ce va fi sancționat nu doar de România și Ungaria, Bulgaria și Grecia, dar și de Bruxelles.

Astfel, pentru minoritatea rusă pe care Kievul încearcă practic să o deznaționalizeze cu forța pentru ca încet să stingă orice cuib de rezistență prorusească pe intern, Ucraina va lovi și în celelalte minorități ca victime colaterale. Paradoxal, comunitatea românească va primi o țintă pe spatele său în acest război intern care nu este al ei, în timp ce România ajută Kievul. Fie cu armament neletal și pregătire pentru soldații săi, fie asigurând securitatea cibernetică a Ucrainei, fie prin planurile de racordare la sistemul energetic european. Asta deși problema închiderii școlilor cu predare în limba română nu este nouă, iar în ultimii ani Ucraina a închis deja o treime din astfel de școli, iar în regiunea Odesa le-a decimat efectiv pe cele cu predare în „limba moldovenească”, de la 24 la 3.

La București, diplomații ucraineni au încercat să explice în stil sovietic că negrul nu e chiar atât de negru, ci mai degrabă, dacă privești dintr-un unghi luminat, problema va apărea mai degrabă într-un gri ușor. O retorică ce amintește mai degrabă de Moscova, atunci când vrea să bage gunoiul sub preș și să zică că are o casă curată. Aceeași echilibristică lingvistică pe o sârmă subțire și jonglerii verbale cu care statele UE deja sunt familiarizate dinspre capitalele estice.

România nu a reacționat virulent, ci mai degrabă gradual în această problemă. Problema a fost pusă la nivel de Parlament, apoi de Guvern și nu în cele din urmă la nivel de Administrație Prezidențială. La nivel parlamentar, s-a decis recent ca o delegație românească să meargă la Kiev cu jalba-n proțap pe această problemă, iar la nivel guvernamental ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, a avut o discuție fermă pe această problemă, la New York, cu omologul său ucrainean, Pavlo Klimkin. Totuși, cel mai puternic semnal rămâne cel dat de președintele român Klaus Iohannis, chiar la ONU, președintelui Petro Poroșenko. Acolo, Iohannis i-a spus acestuia, un vorbitor bun de română învățată în copilăria sa de la Tighina, că își va anula vizita pe care intenționa să facă în Ucraina și nici nu-l va primi pe șeful Radei Supreme la București, atunci când va reveni de la New York, deși era programată o vizită a acestuia la finalul lunii în România.

În limbaj diplomatic, acesta este un semnal foarte dur. De altfel, Iohannis a vorbit foarte fin la New York despre faptul că toate aceste anulări de vizite s-au făcut verbal pe holurile de la ONU. O trimitere foarte discretă la un moment important pentru Ucraina, în 2008. Mai exact, de summitul NATO, găzduit la Palatul Parlamentului din București, atunci când Ucraina nu a primit MAP-ul (Membership Action Plan - n.m.) de adeziune la NATO. Pe vremea aceea, președintele Viktor Iușcenko, buimăcit de această decizie, a încurcat intrările în Palatul Parlamentului și s-a rătăcit pe holurile largi, ajungând din greșeală chiar în zona rezervată presei.

Îmi amintesc și acum fața împietrită a lui Iușcenko, dar și disperarea de a nu da declarații pe acest subiect. Furios și dezorientat, acesta a lovit din greșeală mai mulți reporteri români care doreau să-i ia reacții pe această temă. Scena consumată în urmă cu circa 9 ani, îmi revine în minte exact în aceeași cheie pe care Iohannis a folosit-o subtil, joi, la ONU, după discuția Poroșenko despre anularea vizitei sale la Kiev și motivele pentru care o face. După care a adăugat că Poroșenko a plecat ulterior îngândurat pe holurile ONU.

Tocmai acele holuri negre pe care Ucraina și le creează cu mâna ei pentru viitor său, căutând mereu parcă să spargă cu propriile mâini becurile aprinse de vecinii săi în drumul său spre Europa. Viitorul le va lămuri pe toate, însă lipsa de încredere va rămâne acolo pentru mult timp!

Lasă un comentariu