Evenimentul zilei

Sam11252017

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Editorial Editoriale Ce e în capul lui Dodon? Să așteptăm răspuns de la psihiatri sau de la specialiștii în drept penal?

Ce e în capul lui Dodon? Să așteptăm răspuns de la psihiatri sau de la specialiștii în drept penal?

21 Octombrie 2017 - 

Cu siguranță, întreg corpul diplomatic acreditat la Chișinău (reprezentanți ai diferitelor țări de pe cinci continente), este consternat de ceea ce se întâmplă în statul numit Republica Moldova. Probabil, și pinguinii, reprezentanți ai celui de-al șaselea continent, se întreabă-exclamă mirați:  „Ce pacoste pe capul moldovenilor, acest Dodon?!” 

S-ar părea că lucrurile sunt cât se poate de simple. Șeful statului, care are menirea de a fi garantul Constituției, dă de înțeles că se pișă el pe Constituție, fiindcă a fost ales de popor și el reprezintă „voința poporului”. Mai mult decât atât, și el, și consilierii săi și-au permis să amenințe membrii Curții Constituționale cu pușcăria pentru hotărârea de a-l suspenda provizoriu din funcția de președinte pe Igor Dodon.

Istoria e plină de exemple potrivit cărora suveranii au călcat legea în picioare și și-au impus propriile reguli. De pildă, Constituția URSS era una destul de bună și, dacă ar fi fost respectată, poate că nu ar fi suferit atâtea milioane de suflete nevinovate. Numai „troika” lui Stalin cât făcea! O fi Stalin idolul lui Dodon, numai că alte sunt datele problemei. Doar dacă el se compară cu prietenul său nord-coreean, unde și-a trimis ortaci pentru „preluarea experienței”. 

Dar dacă e să fim mai serioși, nici chiar Lukașenko, nici măcar Putin (pe care Dodon îl consideră prietenul său, prieten care își bate joc de el în public) nu și-au permis să încalce deschis Legea Fundamentală! Da, ei sunt dictatori (moderni), dar și-au făcut legi pe placul loc, și-au construit puterea „pe verticală”, nu le-au încălcat, nu au acționat în disprețul legii. Ei pot fi blamați pentru stilul autoritar, pentru apucături totalitariste, dar acționează în cadrul legal, cel puțin formal. 

Dodon, însă, își permite să declare cu nonșalanța și încăpățânarea unui bou încă necastrat (numit taur, care este băgat în arenă și care știe, simte cu nările, cu toate fibrele sale, că până la urmă va fi sacrificat, toreadorul îi va da lovitura de grație, iar fuduliile sale vor fi servite ca delicatese într-un restaurant select din Madrid sau de pe aiurea, dar încearcă să mai împungă cât poate), că nu îl va recunoaște pe ministrul apărării și că judecătorii de la Curtea Constituțională vor răspunde pentru aceasta!

Bine, năravurile străinilor sunt felurite. De la proclamarea Independenței Republicii Moldova, nici un președinte ales în mod legal, fie de întregul popor, fie de parlament (Snegur, Lucinschi, Voronin, ca să ne limităm la cei „trei chiți” care au guvernat cronologic), nu și-au permis să încalce Constituția, fiindcă Constituția e Biblia națiunii! Dodon se consideră un individ habotnic, îi place să-și facă selfie alături de mitropolitul Vladimir, ba și pe Muntele Athos, dar calcă în picioare Biblia națiunii!

Indubitabil, dacă am fi trăit în alte timpuri sau în alte condiții și Dodon ar fi fost capul statului, guvernul de la Chișinău ar fi fost trimis la galere (dacă am fi avut măcar flotă  fluvială) sau la Cricova (bineînțeles, nu în hrubele cu licori bahice), la scos piatră sau în celule la „mititica”. 

În fine, nu știu câte cărți a citit Dodon. Grigore Vieru spunea că se teme de omul care a citit doar o singură carte (parafrazându-l, probabil, pe Martin Luther King). Dodon se lăuda cândva că citește nu mai știu ce filosofi și psihologi. Sper că printre cărțile citite se numără și „Taras Bulba”. Vă aduceți aminte ce a spus Taras Bulba înainte de a-i lua viața fiului său trădător? Vă reamintesc totuși: „Ia tebea porodil, ia tebea pogubliu!” („Eu te-am zămislit, eu îți fac felul!”).   

Și dacă e adevărat ce se zvonește prin târg, că Dodon e opera lui El Coordonatore, e de datoria acestuia din urmă să-și ducă opera la bun sfârșit, așa cum scrie la carte. Bineînțeles, cu mijloace democratice, că nu trăim într-un secol barbar. Oricum, întrebarea din titlu rămâne valabilă. 

 

 

Lasă un comentariu