Evenimentul zilei

Sam11252017

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Editorial Editoriale Cum mor socialiștii de drumul lung al constituționalității și Dodon de grija altuia

Cum mor socialiștii de drumul lung al constituționalității și Dodon de grija altuia Recomandat

24 Octombrie 2017 - 

Există o vorba care zice cam așa: boală lungă, moarte sigură! Și mai există una și mai și: câinele moare de drum lung și prostul de grija altuia.  Cam în această cheie s-ar putea citi zvâcul recent al PSRM-ul lui Igor Dodon. Ambii au cășunat pe Curtea Constituțională într-un mod populist, cerând tragerea la răspundere de către o „comisie specială” a judecătorilor CC. PSRM-ul și-a trimis „războinicii” la atac, pe câmpia Armaghedonului politic de pe Bâc, împotriva „hoardei invadatoare” de români de la CC. 

Pe Bolea, cel care urmărea blindatele americane prin PMAN de prin tufișurile din fața Guvernului și pe Bătrâncea, croitorașul cel viteaz care rupea dintr-o lovitură, în Parlament, șapte hărți ale României. Bașca, cu mâinile goale. Un fel de Lolek și Bolek, în varianta politizată, dar la fel de hilară. Un fel de contrareacție la proiectul PPEM de tragere la răspundere penală a celor care nu respectă Constituția ce îl vizează pe în mod special pe Dodon.

Numai dacă ne uitam în definiția și atribuțiile Curții față de orice altă putere din stat, orice jurist al PSRM sau student în anul I la științe politice sau juridice, sau la drept vorbind chiar și Maxim Lebedinschi, ar fi putut observa că aceștia se bucură de privilegii imuabile.

Mai mult, ei nu dau socoteală nimănui, ci doar veghează la suprapunerea legii supreme – Constituția – peste legi vremelnice a oricărei guvernări. Și anume că această Curte este organismul suprem care ar trebui să vegheze la căpătâiul legii supreme, atunci când oameni politici efemeri vor să strângă de gât acea fărâmă de care încă mai atârnă democrația în R. Moldova.

Mai interesant este mecanismul prin care PSRM și Dodon, creează crize politice, le exploatează și apoi din impotență politică ajung să se victimizeze.

Dar să începem cu începutul. Criza actuală, care a culminat cu suspendarea temporară a lui Dodon din atribuțiile sale prezidențiale, își are originile în zbuciumatele zilei ale finalului de an trecut, atunci când Dodon a profitat de criza din PL și l-a demis pe Anatol Șalaru din funcția de ministru al Apărării.

Apoi, succesiv, a declarat că nu va numi pe nimeni altcineva recomandat de cei de la putere. Că până și cumătrul său, Victor Gaiciuc, ar fi bun acolo. Un prieten la cataramă cu Rogozin, care poate deschide ușile Kremlinului cu capul.

Peste acest refuz de numire a oricărei candidaturi la Ministerul Apărării s-a suprapus și refuzul lui Dodon de a-i lăsa pe militarii moldoveni să se antreneze cu cei ai NATO. În fapt, mișcarea avea rolul de a strica relațiile R. Moldova cu partenerii săi euro-atlantici.

Cu precădere România și Ucraina, țări care nu mai sunt înghițite la Moscova nici cu o tonă de lămâie. Acțiune este dublată și cu retorică belicoasă și deșănțată a lui Dodon privind Kievul și Bucureștii. În timp ce militarii ruși și separatiștii transnistreni se întreceau cu blindatele peste Nistru, militarii moldoveni stăteau în cazărmi din ordin „patriotul-șef”. Probabil, să asigure mentenanța tancurilor și avioanelor de luptă „din dotare”.

Una peste alta, când s-a ajuns la momentul adevărului și l-a suspendarea sa temporară, lui Dodon i s-a năzărit din nou pe România. Dar sub alt aspect. Cel al cetățeniei unora dintre judecătorii CC, țința principală fiind președintele Tudor Panțâru, fost deputat și în Parlamentul României în legislatura 2008-2012. Asta în condițiile în care cinci dintre ortacii săi socialiști umblă prin Evropa via România cu pașaport românesc în buzunar.

Dodon a încercat că ducă discuția într-o zonă a „hate speech”-ului îndreptat împotriva României, cum că de la București se trag sforile pentru crucificarea sa politică.

Încercând abil să distragă atenția de la păcatul original pe care l-a înfăptuit odată cu declanșarea crizei politice și crearea vidului securitar, după decapitarea armatei și ruperea Strategiei Naționale de Securitate pe motiv că nu ar fi bună și de actualitate.

Iar el și comisia sa va scoate un document updatat, cel mai probabil pe holurile Kremlinului, în timpul unei sesiuni de tip „photo-opportunity”, ca cea recentă de la Sochi, atunci când a reușit performanța să îi mulțumească lui Putin de vreo cinci ori într-un minut, din care președintele rus a vorbit mai mult de jumătate.

Toate acestea duc, în opinia multor analiști de la Chișinău, spre concluzia că Dodo nu are absolut nicio treabă cu țara sa, ci este doar un purtător de geantă cu proiecte rusești în Republica Moldova. Ruperea relației R. Moldova cu UE și NATO, cearta cu vecinii din Ucraina și România, federalizarea R. Moldova și conviețuirea cu transnistrenii, asigurarea pe termen lung a domniei stângii pro-rusești împreună cu Găgăuzia și Transnistria ș.a.m.d.

Dar nu grija Moldovei mor Dodon și companionii săi din Parlament, ci de grija dușmanului suprem închipuit, inoculat abil în mentalul colectiv prin practici de tip sovietic. Asta e adevărat grijă a lui Dodon și a ciracilor săi politici. Cu ei, Moldova are viitor!

 

 

 

Lasă un comentariu