Evenimentul zilei

Ma10162018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Editorial Editoriale Dacă-i dai nas lui Ilan, ți se urcă pe divan!

Dacă-i dai nas lui Ilan, ți se urcă pe divan!

25 Iulie 2018 - 

Am stat și am tot pendulat între diverse titluri. De la „S-a umflat tărânța-n porcuȘor” până la „Pușca și cureaua lată, condamnat eram odată!”. Cert este că tupeul și aplombul cu care acest condamnat, pe numele său Ilan Șor, umblă liber pe străzile Chișinăului și pocnește din curea în stânga și-n dreapta, este de-a dreptul frapant. Dar nu neașteptat. Un fel de „s-a suit scoafa-n copac” și aleagă cu meriȘorul în gură.

Oameni buni, cred că e timpul pentru basarabeni să facă un pas în lateral, să tragă bine aer în piept, și să ia măsurile necesare pentru ca unui astfel de invidid să i se aplice legea în conformitate cu faptele pe care le-a comis.

Nu să vină și să ofere lecții de politică și retorică cu metode „Fifty shades of grey” sau de la mănăstirea Tanacu. „Exorcizarea” unui astfel de personaj trebuie făcută în cadrul strict legal, iar sistemul juridic trebuie să-și facă treaba așa cum se cuvine.

De trei ani de zile, din 2015, acest personaj înflorește în funcții și în bani, iar moldovenii decontează anual pentru datoria publică a „miliardului furat” circa 50 de milioane de euro. Matematic, undeva peste 20 de euro de căciulă pentru această țeapă al cărui cap de afiș în ultimul raportul Kroll este Ilan Șor.

Dar nu numai asta. Ilan Shor este amestecat și în Landromat rusesc cu 22 de milioane de euro, bani care i-a parvenit direct în firmele din holding și are mâinile mânjite și în cazul privatizării aeroportului Chișinău către acționari dubioși din Federația Rusă via of-Șorurile cipriote.

Este absolut revoltător cum un personaj al cărui nume este menționat de 74 de ori în ultimul raport al firmei de investigații mai sus menționate vine din Orhei și face legea la Chișinău, acolo unde aproape i-a cu asalt, sub privirile inerte ale polițiștilor, sediile opoziției extraparlamentare.

Bașca, își scoate cureaua de la brâu de 1.500 de parai, lăsându-i burta să se reverse la cei 31 de aniȘori ai săi, de unde începe să vitupereze cum că are el ac de cojocul tuturor. De la opoziția pro-europeană pe care s-a supărat că s-a legat de paravanele sale pentru mită electorală – denumite „magazine sociale” - până la jurnaliști cărora le-a promis o bătaie și că îi bagă sub asfalt.

Într-o țară normală, tot acest conglomerat de fapte penale, afaceri oneroase și proferarea unor amenințări brutale ar fi trebuit să îl arunce demult după gratii pe acest Robin Hood pe invers care fură de săraci și împărte firimituri săracilor din ograda sa. Totul pentru adulație. Un fel de sindrom Stockholm și mai ciudat, upgradat într-o formă ce frizează demența într-o R. Moldova post-sovietică.

Deși retorica sa belicoasă ține mai degrabă de lumea a treia, plină de discurs de ură și instigare la violențe, nimeni din autoritățile statului nu s-a sinchisit să îl întrebe de sănătate pe acest omuȘor. ONG-uri pe drepturile omului și cele pe media a fost singurele care au cerut măsuri pentru un astfel de comportament.

La rândul său, Avocatul Poporului i-a cerut Procurorului General, Eduard Harunjen, ca el și instituția sa să lucreze în cadrul legal pe acest episod.

De altfel acesta este și un poate ultim test pentru a vedea încă o dată gradul de subordonare a sistemului de justiție din R. Moldova față de politic, din moment ce protestele Partidului Șor se desfășoară braț la braț cu cele ale simpatizanților partidului de guvernare.

Dacă și de această dată autoritățile vor închide ochii la astfel de „tupeu de pușcăriabil”, atunci curtea e luminată în ceea ce privește stare de fapt în R. Moldova peste care se așterne bezna. Una așa-zisă proeuropeană, care și-a asumat din pix prin semnarea Acordului de Asociere să respecte standardele democratice, drepturile omului și să reforme justiția înspre una curată și indepedentă.

Până atunci, obloanele se închid încet, dar sigur, deasupra R. Moldova. Cea mai săracă, coruptă și cu gradul cel mai mare de exod în rândul tinerilor din Europa, acolo unde s-a dat, paradoxal, cea mai mare țeapă din istoria R. Moldova sub nasul complice al autorităților, una comparabilă poate doar cu FNI-ul anilor `90 de România. Totuși, pe lângă Ilan Șor, „golanașul” Sorin Ovidiu Vântu de peste Prut, și el moldovean la bază, pare un boem erudit cu ceva aere cavaleriști. Totuși, unul cu ceva „soviste” care măcar înfundă pușcăria!

Lasă un comentariu