Evenimentul zilei

Vi09202019

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Editorial Editoriale
24 Ian 2017
Publicat în Editoriale

Să facem un pic abstracție de toate gesturile de PR ale lui Dodon la Moscova. Să privim un pic mai departe. Peste trucurile banale de iluzionism pe care Dodon a încercat să le vândă opiniei publice în cadrul vizitei sale la Kremlin. Ceea ce este cu adevărat important este faptul că Vladimir Putin i-a dat lui Igor Dodon firmanul luptei sale pentru viitoarele alegeri parlamentare. Atacarea României și lupta de prin hățișurile moldovenismului primitiv cu Bucureștii. Totul pentru a le ține ocupată mintea moldovenilor care nici de corupție și nici de sărăcie nu au scăpat, odată cu întronarea lui Dodon în fruntea statului.

Ciclicitatea acțiunilor lui Dodon și a socialiștilor nu se va opri aici. O scurtă retrospectivă și un mic exercițiu de memorie ne va aduce cu siguranță aminte că Dodon nu a câștigat alegerile la finalul toamnei lui 2016. Campania sa electorală începuse de mult timp, încă de prin primăvară-vară, atunci când panourile publicitare cu Dodon și „Moldova sa cu viitor”, semnată de „președintele PSRM”, îi făceau acestuia o campanie mascată. Mai pe scurt, Dodon a intrat oficială, odată cu vizita la Moscova, în campania electorală pentru alegerile parlamentare. Fie că vorbim de cele la termen din toamna lui 2018, fie că ne referim la unele de tip anticipat.

Dodon se află în război cu toată lumea. Cu vecinii săi, cu UE, cu guvernul și cel mai important cu propriul popor. Tocmai celui care i-a jurat că va fi „președintele tuturor”. Nici pe departe. El seamănă cu spor sămânța scandalului, fără să îi pese că cine seamănă vânt va culege furtună. Aciuarea sa pe lângă porțile Kremlinului, puparea poalei popii rus Kiril, rictusurile sale la glumele cu rusoaicele prostituate sau slugărnicia afișată pe lângă idolul său, Vladimir Putin, nu îi pot garanta reușita. Ceea ce însă va face Dodon de acum încolo este să ducă un lung război de gherilă. Să bage bățul prin gardul vecinilor și a Guvernului și să se ia la ceartă cu toată lumea. Asta e miza principală și singura metodă de a se face vizibil.

Ca orice novice, Dodon își consumă rapid muniția din dotare, dar cert este că a primit binecuvântarea Kremlinului să se apuce de treaba. Țintele din cătare primite de la Moscova sunt clare: România, UE și Ucraina. Pe de altă parte, Dodon va lucra la pregătirea terenului pentru planul „Kozak 2.0”, de federalizare a Republicii Moldova, iar contactele cu separatiștii de la Tiraspol se vor înmulți. Prin aceasta, Dodon urmărește să bage pe ușa din spate a viitorului Parlamentul stângiștii proruși găgăuzi și transnistreni. Cei care i se vor încolona după ordinului Moscovei. Într-un astfel de scenariu, drumul european al R. Moldova va fi compromis nu numai pe un ciclu parlamentar, ci poate pentru totdeauna. Acesta este matul pe care șahistul Dodon speră să îl dea tuturor. Acel scenariu negativ, dar nu unul imposibil pentru Dodon.

El va căuta victimizarea și se va bucura enorm în cazul în care actuala putere va face greșeala să-l suspende pentru nerespectarea Constituției. În cazul referendumului de demitere, Dodon va trâmbița că aceasta este dovada vie a faptului că este victima unui conspirații occidentale și îi va spori și mai mult notorietatea. Fapt ce îi va atrage capacitatea de tractare, pe post de locomotivă, a PSRM-ului în viitorul Parlament. Între timp, Dodon primește girul întăririi micului său imperiu media care se clădește în tăcere în spatele cortinei socialiștilor. Media ruse de la Chișinău dispun de destul de multe guri de tun care vor lovi atunci când va trebui.

Piesele se așează încet, dar sigur, pe tabla de șah a Moldovei, iar guvernul nu se va putea concentra exclusiv numai pe aplicarea concretă a reformelor de pe hârtia semnată cu UE, ci va fi prinsă și contracararea acțiunilor lui Dodon. Sigur, puterea are și ea la dispoziție o redutabilă armată media. Una care de altfel i-a adus victoria lui Dodon și l-a „refugiat” pe acesta la Președinție. Acum totul depinde de cum vor fi trase ațele păpușilor de pe scena politică de la Chișinău. Și asta până nu va fi prea târziu. Deoarece Putin a dat deja startul campaniei electorale pentru parlamentare la Chișinău și a pus în ranița soldatului servil Dodon un baston de mareșal!

25 Ian 2017
Publicat în Editoriale

Republica Moldova a avut până acum patru președinți „cu actele în regulă” și doi președinți interimari, fiecare cu cusururile și slăbiciunile sale, dar nimeni niciodată nu a cutezat să sară la gâtul instituțiilor statului sau să profereze amenințări, în disprețul legii și al bunului simț. 

20 Ian 2017
Publicat în Editoriale

Imaginați-vă o astfel de situație: președintele SUA sau al Franței sau al altei mari puteri din lume, să zicem, susține o discuție telefonică (nici vorbă de vizită oficială) cu un alt omolog și presa cam trece cu vederea acest eveniment de importanță planetară. S-ar revolta cineva? Înseamnă că asta a fost prestația și importanța evenimentului. 

06 Ian 2017
Publicat în Editoriale

Guvernul Sorin Grindeanu, proaspăt instalat la București, a adoptat, în şedinţa de vineri, majorarea salariului minim la 1.450 lei, creşterea salariilor în administraţia locală cu 20%, precum şi a celor pentru actori şi alte categorii de artişti, cu 50 la sută. De asemenea, pensia minimă a fost majorată de la 400 de lei la 520 de lei. 

05 Ian 2017
Publicat în Editoriale

Igor Dodon nu vrea să piardă timpul la președinție. Aruncă fumigene și petarde, bagă bățul prin gard, asmute pe toată lumea și caută scandal. Se ține pe televizor și pe internet ca marile vedete din lumea muzicii internaționale, după like-uri și share-uri. El conștientizează că doar abundența de știri, fie bune sau rele, îl fac vizibil și activ în ochii electoratului. Mai ales cel al său, mai puțin educat și pe care l-a prostit ușor cu gogoși pseudo-patriotarde și populiste la ultimul scrutin.

Dar lucrurile nu se opresc aici. Va fi important de urmărit PR-ul Moscovei făcut post-alegeri pentru Dodon. Atingerea rusă se vede cel mai bine în dosarul transnistrean, acolo unde zilele acestea urmărim o piesă de teatru cu păpuși obediente. Totul a început odată cu cântecul timid de sirenă pe care Dodon l-a vociferat înspre Tiraspol, imediat după „prezidențialele” de peste Nistru. Acolo, noul pretins lider de la Tiraspol, a jucat rolul macho-ului politic de „hard to get” și i-a respins avansurile politice statalistului corcit în federalist de la Chișinău.

Însă punctul de inflexiune în această idilă incestuoasă dintre Chișinău și Tiraspol a fost realizat cu consimțământul „tătucului” și sub oblăduirea Moscovei. Primul chemat la Kremlin pentru a pupa inelul a fost așa-numitul președinte transnistrean, Vadim Krasnoselski. După ce a primit firmanul și a jurat credință seniorului, acesta și-a luat în primire feuda Transnistriei. Dar nu numai. Tonul lui Krasnoselski s-a mai înmuiat și, curând, avea să accepte și întâlnirea în foișorul simbolic de la cetatea Tighina a lui Ștefan cel Mare, dar și la catedrala rusească Aleksandr Nevski de pe malul stâng al Nistrului. Acolo, cei doi proaspăt îndrăgostiți politic și-au depănat dorințele și și-au spus reciproc păsurile. Ba mai mult, au scos pe masă și coșurile cu probleme. Mai puțin pe cel politic, de care nimeni nu se atinge. Doar cele cu cerințele separatiștilor de diplome, de telefonie mobilă, de transport feroviar și vămuire în voie de către separatiști. etc. Da, pe acelea care le convin lor, ca de fiecare dată, obișnuiți fiind să stea cu mâna întinsă, așa cum o fac an de an în fața Rusiei pentru a supraviețui economic.

Dar nu aici e cheia. Ci tocmai discutarea de către separatiști a acestor probleme negociate la nivel de guvern și parlament între cele autoritățile constituționale de la Chișinău și cele separatiste de la Tiraspol. Asistăm la un transfer de putere la nivel imagologic înspre zona prezidențială, tocmai pentru a-i spori vizibilitatea și de a crea senzația de putere pentru emasculatul președinte Dodon. De altfel, Dodon va merge și el pentru a da cu subsemnatul în fața lui Putin. Planul Moscovei este unul foarte bun. Acesta încearcă să pregătească cumva terenul încă de dinainte de alegerile parlamentare ce vor urma, precum și susținerea lui Dodon și de către o eventuală majoritate parlamentară. Astfel, episodul „reîntrejirea de pe Nistru” este doar o mică piesă din puzzle-ul pregătit de Moscova pentru viitorul Republicii Moldova. Transferul de putere executivă dinspre Guvern înspre președinție se realizează chiar sub nasul cabinetului Filip. Acesta nu are momentan nicio reacție oficială și pare consemnat cu prostia colosală pe care a făcut-o susținând-ul tacit și mediatic pe Dodon.

„Prezidentul Moscovei” urmează un traseu imagologic sigur de atotputernicul zilei. Unul care, doar în câteva zile de la instalare, pune pe masă cu transnistrenii problemele la nivel prezidențial, după mai bine de opt ani. Unul care demite în stânga și în dreapta. Care se ia în bețe cu toată lumea și cu toți vecinii. Până ce guvernul actual și aparatul său mediat nu va face nu va scorni o „poveste siriană” de black PR și pentru Dodon, atunci va asista tacit l-a sugrumarea sa de către șarpele încolăcit în jurul gâtul său. Bașca, cel pe care l-a pus acolo cu mânuța sa ghidată hipnotic pe Moscova. Dodon devine încet, dar sigur, incontrolabil, iar scenariul în care PD-ul va sta la mâna socialiștilor se conturează tot mai tare la orizont.

Va fi greu de trăit cu sabia lui Damocles deasupra capului, asta dacă nu „încă puterea” va lucra pentru tăierea capului marionetei Rusiei care lucrează asiduu, ca un regizor, la înlocuirea „păpușarului-șef” de la Chișinău. Cu efecte speciale și multe perdele de fum dinspre Pridnestrovia. Un buton de presiune de care Rusia va abuza în viitorul apropiat împotriva Chișinăului. Pe această fereastră va fi băgat mortul în casa puterii de la Chișinău.  

04 Ian 2017
by  - 
Publicat în Editoriale

Președintele a mințit. Încă din “burta” Curții Constituționale, când aștepta să fie validate alegerile. De fapt, ce spun eu? Minciuna vine din campania electorală, atunci când Igor Dodon, susținut de Rusia, anunța că, până la finele anului trecut, va efectua o vizită la Moscova.

27 Dec 2016
Publicat în Editoriale

Sfârșitul de an prefigurează un 2017 foarte tulbure pentru scena politică din Republica Moldova cu toate ingredientele unui thriller autentic. Un lucru este foarte clar. Igor Dodon a ajuns președinte, iar „gâlceava înțeleptului socialist cu lumea” stă să înceapă. Personajul este unul combativ și se înscrie perfect în epoca actuală a „post-truth”. Nu adevărul este relevant, ci lupta machiavelică pentru putere. Pentru cine spera că scandalul va înceta după ce Dodon va îmbracă roba de „prezident”, acesta fie este un diletant în ale politichiei de pe Bâc, fie trăiește o iluzie.

Avem de-a face cu un președinte de partid revanșard și arțăgos care nu va fi nici pe departe „președintele tuturor”, așa cum promitea în campanie. Agenda sa este încărcată de resentimente și un plan ambițios de acaparare a puterii la toate nivelurile. El a realizat că postura de președinte emasculat poate fi schimbată doar dacă va prelua și hățurile puterii parlamentare. Doar așa va deveni acel președinte potent, sau jucător, iar pentru acest lucru se tratează momentan în doze și mai mari de populism. Lupta cu corupția, sărăcia, suveranitatea, neatârnarea și pensiile mai mari pe care le promite mincinos în campanie au trecut în planul doi. Acum anticipatele parlamentare sunt noul său obiectiv.

Pasul doi este deja previzibil și se rezumă doar la apucarea cu ambele mâini a puterii legislative prin intermediul Partidului Socialiștilor, dar și a puterii locale, în special în Chișinău și proximitățile sale, acolo unde Dodon a avut mari bătăi de cap în scrutinul prezidențial ce a trecut. Pentru a avea expunere cât mai mare, Dodon va folosi tactica saturării media de știri generate de isprăvile sale. Va fi toată ziua pe televizor cu declarații dualiste și flamboaiante. Instrumentele propagandistice și rețele sociale vor abunda în știri cu și despre el. Încet, dar sigur, Dodon îl va înlocui pe Oleg Voronin din celebru banc despre „cine altcineva mai muncește în țara asta?”. Dodon nu va face altceva decât să bage bățul prin gardul tuturor celor care nu l-au votat, în speranța ambalării celor care i-au stat în spate la alegeri. Totul pentru a da lovitura finală actualei puteri, care, de bine de rău, continuă drumul șchiopătat spre UE.

Din punct de vedere militar, Dodon a declarat război exponenților NATO din R. Moldova și vecinătate. Astfel, prin concursul nefericit al unor politicieni mici și ranchiunoși a avut grijă să se descotorosească de ministrul Apărării, Anatol Șalaru. Concomitent, Dodon s-a luat în bețe și cu România, dar și cu Ucraina. Una este țară avanpostul NATO în regiune, iar cea de-a doua are o conducere favorabilă unei apropieri de Alianță. Iar ambele au câte un dinte cu politica militaristă a Rusiei în regiune.

Cu Uniunea Europeană, Dodon poartă un război pervers al dublului limbaj. Pe deoparte, acesta folosește clișeul său verbal de „stimă” când este vorba de banii europenilor, iar pe de altă parte împunge imagologic pe la colțuri. Așa s-a întâmplat și cu drapelul UE pe care l-a dat jos recent de pe Președinție. A bălmăjit vreo două scuze patetice cum că Președinția nu poate arbora drapele tuturor organizațiilor din care face parte sau cu care colaborează.

Colac peste pupăză, Dodon și-a adus și o armată de socialiști la Președinție, în speranța unui soi sovietic de „guvern din umbră”. O ceată de scandalagii, în frunte cu urătorul de la Primărie, Ion Ceban. Toți mari patrioți ca și el, dar mari iubitori și de Maica Rusia. Că de, așa le stă bine unor patrioți neaoși. Mai toți rebuturi din epoca lui Voronin și trădători de ciolan neo-comunist. Din acela bine camuflat în socialism. Președinția a fost transformată în cazarmă pentru viitoarele bătălii politice, iar peisajul seamănă tot mai tare cu un azil de nebuni. Unul pe „stil nou”, de tipul sovietic, dar cu aceleași metehne ca cele din celebra peliculă americană „Zbor deasupra unui cuib de cuci” a lui Milos Forman.

Numai că, din păcate, filmul lui Dodon se derulează în timp real și pe spatele cetățenilor R. Moldova. Acesta coboară din televizor și de pe Facebook și se răsfrânge asupra vieții lor de zi cu zi. Oamenii sunt cei care vor simți, poate mai tare ca pe vremea lui Voronin, ce înseamnă un „prezident” cu adevărat filo-rus, dar și ce înseamnă cu adevărat „mâna Moscovei”. Clivajul în rândul societății din R, Moldova este abia în stadiu incipient. Cuibul de viespi instalat pe culoarele Președinției este de demult imun la clasica metodă de alungare cu fum, iar cei de la putere își vor mușca degetele că au permis amplasarea cuibului cu pricina chiar pe acoperișul țării. Dar, așa cum zice o vorbă românească, fiecare pasăre pe limba ei constituțională piere!

 

 

 

 

 

27 Dec 2016
Publicat în Editoriale

Proaspătul prezident Igor Dodon a făcut, imediat ce a fost instalat în fotoliu, o declarație care a revoltat multă lume, mai ales pe combatanții care au luptat în războiul de la Nistru, de apărare a independenței și integrității teritoriale a țării. 

14 Dec 2016
Publicat în Editoriale

Acesta pare să fie sloganul preferat auzului liderilor din Republica Moldova. Fie că vorbim aici de Chișinău, Comrat sau Tiraspol. Separatismul și „patriotismul” se împletesc duios la umbra „Marelui URS(S)”, iar „dodoniada” se va desfășura pe următorii 3-4 ani prin concursul atleților cu viziuni pro-moscovite. Fie că sunt separatiști, autonomiști sau integraționiști, aceștia își dau mâna perfect în cea mai halucinantă combinație politică atât statalistă, cât și anti-statalistă. Un fel de struțo-camilă moldovenească ce se adaptă constant din Volga.

E greu pentru un om normal la cap să discearnă logic cum un „statalist” felicită un „separatist”, așa cum s-a întâmplat cu „prezidentul” Dodon care a salutat victoria celuilalt proaspăt „prezident” de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski. Un gest care, de facto, recunoaște Transnistria ca entitate separată cu un șef de stat autentic. Dar asta nu l-a împiedicat pe „patriotul Moldovei” cu stea roșie în frunte, Igor Dodon, să-l gratuleze pe așa-zisul său omolog de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, imediat după ce acesta a primit firmanul întronării de la Moscova via Comisia Electorală de de la Tiraspol.

La fel de tragico-comice, precum bezelele trimise de Dodon lui Krasnoselski la Tiraspol, au fost cele suflate peste Prut la București. În paralel, Dodon a transmis tot luni un mesaj către PSD-ul de la București. O felicitare otrăvită ce avea în substrat dorința de la ține România departe de Republica Moldova și a înfrânării unioniștilor și ironizării „apelor democratice” din România.

Dodon încearcă să se poziționeze în mijlocul tuturor evenimentelor, dar nu reușește să influențeze nici unul. Această poziție de țață care comentează pe la porțile tuturor nu-l va ajuta niciodată să devină un om de stat. De altfel, Dodon nu se poate nici acum deroba de mantia de șef de colhoz politic și pare mai degrabă un diletant cu capul mic pentru o pălărie atât de mare. Postura de stagiar, așa cum l-a numit recent Băsescu, ar trebui să fie mai mult decât onorantă pentru el. În fapt, Dodon este doar un lider de partid fără stofă de înalt demnitar, ce pare pus mereu pe harță sau pe periaj umil în fața unor personaje cu o atitudine de separare față de Chișinău.

Dacă în cazul bașcanului Găgăuziei, Irina Vlah, tendințele separatiste sunt ținute în frâu, nu același lucru se poate spune și despre pretinsul lider de la Tiraspol. Acesta a părut indiferent, luni, la cântecele de sirenă ale lui Dodon. Krasnoselski și-a văzut de drumul său politic și i-a întors spatele „prezidentului” Dodon. Felicitările prefăcute ale lui Dodon nu au făcut nici două copeici găurite pentru Krasnoselski, noul uns al Moscovei peste ghimpele rusesc din coasta Moldovei. El a da de înțeles că nu prea are ce vorbi cu un președinte emasculat ca Dodon, ci cu Parlamentul de la Chișinău. Acesta este un semnal clar al Rusiei care îi cere lui Dodon să stea cuminte în banca lui la Chișinău, deoarece Krasnoselski va vorbi cu el numai când va vrea Kremlinul.

Cel mai probabil, dacă și numai dacă se vor deschide vreodată negocierile pentru federalizare. În fapt, toate aceasta indică faptul că cel care lucrează intens la disoluția statului este tocmai „prezidentul” ales, Igor Dodon, iar cel mai mare pericol pentru Republica Moldova nu sunt unioniștii, ci tocmai pretinșii stataliști de la Chișinău. Cu așa „patrioți”, Moldova are cel mai mare viitor!

 

 

 

11 Dec 2016
Publicat în Editoriale

Pe 11 decembrie curent, ca o ironie a sorții, românii basarabeni se confruntă cu două provocări care le-ar putea schimba destinul. Și, ca întotdeauna, ei speră în mai bine. Însă, vorba poetului, care se potrivește de minune pentru această palmă de pământ: un ochi râde, altul plânge. 

27 Noi 2016
Publicat în Editoriale

De la celebrul NU ionescian şi disidenţa lui Goma, spaţiul românesc are puţine exemple demne de consemnat şi motive de mândrie. Printre acestea se numără, fireşte, rezistenţa anticomunistă din munţi, lupta lui Filimon Bodiu în Basarabia (ce ironie – ruşii ni-l trimit pe cap apoi pe Ivan Bodiul, un antiromân transnistrean) şi alte câteva acţiuni colective în ilegalitate, sortite eşecului în atare conjuncturi, cu delatori şi cu un KGB feroce. 

18 Noi 2016
by  - 
Publicat în Editoriale

Victoria lui Dodon în alegerile prezidențiale a confirmat rațiunea acelor forțe, care au creat majoritatea parlamentară atât de contestată. Cu toate semnele de întrebare și nemulțumirile față de această majoritate, doar astfel s-a putut crea guvernul proeuropean care mai diminuează din catastrofa prezidențialelor. Guvern, care își continuă lucrul în conformitate cu programul aprobat, indiferent cine a câștigat maratonul populismului din 13 noiembrie. Cu toate că după scrutinul prezidențial a scăzut iminent și din credibilitatea guvernării în ochii lumii civilizate.

16 Noi 2016
Publicat în Editoriale

Sub lozinca „Moldova are viitor!”, Dodon a devenit noul președinte al R. Moldova. Campania sa electorală s-a bazat în totalitate pe „black PR”, minciuni și atacuri murdare la persoană. Nimic nou și spectaculos până aici. Însă toate adunate nu fac decât să coloreze un tablou sinistru a ceea ce va urma pentru acel viitor atât de trâmbițat al R. Moldova. Unul pictat în toate cele 50 de nuanțe de cenușiu și încă ceva pe deasupra.

Să le luăm pe rând. În primul rând, Dodon a ales să meargă pe o carte a închiderii de culoare cu singurii său vecini – România și Ucraina. Acesta a folosit sperietoarea unionismului pentru a câștiga voturile așa-zișilor patrioți de teapa sa. Unii cu filii rusești și o fobie indusă față de România. Nu se așteaptă nimeni ca relațiile dintre București și Chișinău să fie înghețate pe acest considerent, dar cu siguranță România va menține un contact minimal cu „prezidentul” Dodon, pe care îl consideră doar copia mai infantilă a lui Vladimir Voronin. Nici cu Kievul lucrurile nu vor sta diferit. Ucraina nu se simte confortabil cu un lider pro-rus la Chișinău pe fundal tensiunilor din estul teritoriul său și cu militarii ruși din regiunea transnistreană în coasta sa.

Nici bine cocoțat în funcția supremă, Moscova a și început să-i trasee linii politice clare lui Dodon. Mai mulți oficiali ruși au declarat deja că dosarul transnistrean depinde statutul de confederație pe care speră că Dodon îl va implementa. Unul care, după spusele, șefului comisiei din Duma de Stat pentru CSI, Leonid Kalașnikov, ar putea deveni chiar model pentru Georgia și Ucraina, țări cărora Moscova „le-a băgat deja mortu-n casă” în zonele separatiste de pe teritoriilor lor. De altfel, Moscova i-a și desenat pașii ce îi are de făcut: să aleagă un nou Consiliu al Securității, să anunțe un referendum privind integrarea eurasiatică și să încerce să aleagă un nou Parlament. Nici bine confirmat în funcție, Dodon a rezonat cu gândurile Moscovei și și-a intensificat retorica privind declanșarea alegerilor parlamentare anticipate. Așa că totul decurge cum vrea scenaristul, iar marioneta execută mișcările trasate cu o audiență care fie îl sprijină orbește, fie nu și-a revenit din șoc.

Alegerea lui Dodon va duce inevitabil la divizarea și mai adâncă a societății, în ciuda gargarei de „președintele tuturor” sau a clișeul repetat obsedant că el îi „stimează pe toți”. O „stimă” care se va repercuta în măsuri precum federalizarea R. Moldova, fără acceptul populației, și un referendum pentru aderarea la Uniunea Economică Eurasiatică. Așa intenționează să-i umple Dodon pe toți de stimă.

Ceea mai mare constantă a acestei campanii a fost frica. Stimulent esențial prin care Dodon și-a mobilizat electoratul. Mai grav este că frica i se întipărește involuntar în discurs și lui Dodon. Încă din campanie acesta a încercat să facă paralele coloristice cu fularul galben purtat de Maia Sandu, spunând că această pregătește un nou Maidan la Chișinău. De altfel, la primele proteste de după alegeri, acel președinte care pozează într-un lider autoritar a arătat semne de slăbiciune, spunând că spiritele ar putea să se încingă și că „nimeni nu ar trebuie să se joace cu focul”. Ba mai mult, a spus că votanții săi nu așteaptă decât un semn pentru a declanșa contra proteste. Un președinte dominat la rândul său de sentimente de frică, nu poate fi decât un președinte slab. Unul gata să reprime în forță orice tentativă de a-i recunoaște puterea după o campanie cu multe probleme.

Nu în cele din urmă, matematica ne arată că Dodon a câștigat cu ajutorul electoratului găgăuz și transnistrean, ambele cu puternice tendințe separatiste față de autoritățile constituționale de la Chișinău, bașcă al cărui reprezentant va fi tocmai Dodon. Fluctuațiile sale de discurs nu denotă numai oportunism politicianist, ci și o frică a lui Dodon. Una care îl face să se răsucească pe la loc la 180 de grade pentru a cădea numai în picioare, în funcție de situație. Un fel de „hopa-mitică, cade-n fund și se ridică, nu se sparge, nu se strică!”. Ori cu astfel de atitudine impredictibilă este greu de crezut că Dodon va lega mare cooperare cu Occidentul pe care, speră el, îl va mulge de bani ca un vițel blând. Poate sloganul mai potrivit de campanie ar fi fost „cu mâna-n buzunarul UE și cu sufletul în raiul rusesc!”. Măcar am fi știut cu toții o treabă, altfel Moldova riscă să se poată reboteza cu brio în Dodonistan. Mai grav este că toți „cetățenii stimați” ai R. Moldova vor trebui să trăiască sub fricile și fobiile sale în viitorul luminos, construit după chipul și asemănarea sa, în această minunată „țară a lui Dodon”.

 

 

 

 

16 Noi 2016
by  - 
Publicat în Editoriale

Defecația electorală numită convențional și turul doi al alegerilor prezidențiale, a demonstrat încă odată de ce democrația și Republica Moldova sunt fenomene incompatibile. După toate eforturile depuse pentru formarea unui guvern proeuropean și evitarea alegerilor anticipate. După efortul alegătorilor din Chișinău la alegerile locale de salvare a capitalei de mitraliera oxidată a socialiștilor. Toate eforturile s-au prăbușit sub greutatea prostiei unui electorat care nu este în stare să facă diferența între urna de vot și urna de gunoi a conștiinței.