Evenimentul zilei

Joi05282020

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Editorial Afişez elemetele după tag: dodon

Asta a declarat Igor Dodon dupa ce Pavel Filip a spus ca se va adresa Curtii Constitutionale pentru a depasi blocajul creat de Igor Dodon, prin refuzul de a numi ministrii desemnati de PD.

Publicat în Politica

 Deși nu a oferit prea multe detalii, Igor Dodon a menționat că în fața cortegiului său vor merge două mașini de pază și nu una, cum era până în prezent.

Publicat în Actualitate

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a calificat problema familiei drept 'unul din subiectele cele mai fierbinţi ale momentului' şi a declarat că manifestaţiile publice al minorităţilor sexuale ar trebui scoase în afara legii, într-un discurs susţinut în deschiderea Congresului Mondial al Familiei, vineri, la Chişinău, informează portalul Unimedia.

Publicat în Politica

Fostul purtător de cuvânt al președintelui Igor Dodon, socialistul Ion Ceban, susține că atât șeful statului, cât și masa sa și fiul său s-au ales cu mai multe traumatisme în urma accidentului de ieri. Potrivit lui, mama președintelui a supirtat chiar și o intervenție chirurgicală. 

Publicat în Actualitate

O cameră aflată în interiorul unei mașini din cortegiul prezidențial a înregistrat momentul în care vehiculul președintelui Igor Dodon a fost lovit de un camion.

Publicat în Actualitate