Evenimentul zilei

Sam01252020

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Editorial Afişez elemetele după tag: robert de niro

Robert De Niro (76 de ani) şi Gary Oldman (61 de ani) vor juca într-un film despre istoria României din ultimii 30 de ani - „Playground 30”, scris şi regizat de Bobby Păunescu.

Publicat în Panorama

Relaţia între Al Pacino şi Robert De Niro este "magică", a declarat emblematicul regizor american Martin Scorsese, cu câteva zile înainte de lansarea filmului "The Irishman", relatează sâmbătă AFP.

Publicat în Panorama

Robert de Niro, care lansează anul acesta filmul ''The Irishman'' de Martin Scorsese, negociază cu reputatul regizor pentru o nouă colaborare la filmul ''Killers of the Flower Moon'', potrivit site-ului de specialitate Deadline citat de EFE.

Publicat în Panorama

Soţia lui Robert de Niro, actriţa şi cântăreaţa Grace Hightower, cere, în cadrul procesului de divorţ, jumătate din averea starului, estimată la 500 de milioane de dolari, potrivit Page Six.

Publicat în Panorama

"Am putea spune că el a atins vârful carierei sale, însă tipul acesta are o ţintă mai înaltă decât vârful munţilor Atlas", a spus în glumă regizorul american, care a încheiat recent filmările la cel de-al 9-lea său lungmetraj 'The Irish Man' cu Robert de Niro, protagonistul său emblematic.

Publicat în Panorama

Pagina 1 din 3