Evenimentul zilei

Lun07062020

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Externe Încă o victimă a TRAGEDIEI DIN UCRAINA

Încă o victimă a TRAGEDIEI DIN UCRAINA Recomandat

27 Iulie 2014 - 

Un olandez de 93 de ani, a murit din cauza „durerii de nedescris” provocate de pierderea fiicei sale unice, a ginerelui şi celor doi nepoţi, în urmă prăbuşirii avionului Boeing 777 al Malaysia Airlines, a anunţat familia, potrivit AFP.

Hendrik Palm a fost doborât de „durerea de nedescris provocată de pierderea fiicei sale Erla, a ginerelui său Rob şi a celor doi nepoţi ai săi, Merel şi Mark”, se spune în necrologul publicat în ziarul local De Stentor.

În text se precizează că Hendrik Palm, locuitor din Roden (nord), a decedat, la cinci zile după prăbuşirea avionului Boeing 777 al Malaysia Airlines, care avea 298 de persoane la bord, dintre care 193 de olandezi.
Mass-media olandeză a relatat că familia, care locuia de asemenea în Roden, călătorea în Malaezia pentru a-şi petrece acolo vacanţa. Merel, nepoata lui Hendrik, avea 17 ani, în timp ce fratele ei Mark avea 12 ani.
Intervievat de televiziunea regională RTV Drenthe, un văr de-al Erlei a declarat că tocmai aceasta era cea care se ocupa mai mult de tatăl ei, văduv şi infirm.
Numeroase condoleanţe au fost publicate pe internet. „Dragă domnule Palm, îmi pare nespus de rău că aţi murit de inimă frântă, dar sper că dumneavoastră şi fiica dumneavoastră v-aţi regăsit”, a notat „o mamă” într-un comentariu.

Lasă un comentariu