Evenimentul zilei

Vi11242017

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Externe O clădire cu 9 etaje s-a prăbușit în Rusia. Cel puțin 6 persoane au murit // FOTO

O clădire cu 9 etaje s-a prăbușit în Rusia. Cel puțin 6 persoane au murit // FOTO

10 Noiembrie 2017 - 

Șase persoane au murit și trei au fost rănite după ce o clădire cu nouă etaje s-a prăbușit. S-a întâmplat la Ijevsk, la 1.000 km est de Moscova.

 

Ministerul pentru Situații de Urgență a precizat că "imobilul s-a prăbușit parțial" la ora locală 16:41 (12:41 GMT). Imaginile surprinse de camerele de supraveghere au arătat o explozie puternică, produsă la un etaj inferior al blocului.

Comisia de anchetă rusă a anunțat deschiderea unei investigații. Imaginile transmise de televiziuni arătau fațada distrusă a imobilului, situat în apropierea unei intersecții foarte aglomerate.

O persoană care locuiește în zonă a declarat la postul public Rossia 24 că a auzit un zgomot puternic, ca al unei explozii, care a făcut clădirea să vibreze.

Exploziile produse de acumulări de gaze sunt frecvente în Rusia. Ultima explozie gravă, produsă în februarie 2016, s-a soldat cu moartea a șapte persoane la Iaroslavl, lângă Moscova.

Lasă un comentariu