Evenimentul zilei

Vi11242017

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Externe Brexit: Marea Britanie are de plătit cel puţin 60 de miliarde de euro la ieşirea din UE

Brexit: Marea Britanie are de plătit cel puţin 60 de miliarde de euro la ieşirea din UE

13 Noiembrie 2017 - 

Marea Britanie ar trebui să plătească cel puţin 60 de miliarde de euro la ieşirea din Uniunea Europeană (UE) pentru a-şi onora angajamentele financiare, estimează preşedintele Parlamentului European (PE) Antonio Tajani, relatează The Associated Press.

”Factura” divorţului este cel mai mare obstacol de până acum în negocierile pe tema retrageriii Regatului Unit din Uniune, prevăzută în martie 2019. Bruxellesul cere regatului să-şi respecte promisiunea de a-şi plăti angajamentele concrete pe care şi le-a asumat ca stat membru UE.

Întrebat, într-un interviu acordat grupului german Funke şi publicat luni, cât de mult are de plătit Londra, Tajani a răspuns că, în opinia sa, ”cel puţin 60 de miliarde de euro”. ”Dacă UE acceptă mai puţin, cetăţenii europeni vor trebui să suporte diferenţa”, a adăugat el. ”De ce să plătească germanii, italienii, spaniolii sau olandezii factura britanicilor?”, a subliniat preşedintele PE, potrivit news.ro.

Lasă un comentariu