Evenimentul zilei

Sam05262018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Externe Pentru prima dată un ambasador român este ales preşedinte în cadrul comunităţii diplomatice francofone la ONU. Ioan Jinga, PREȘEDINTE al Grupului Ambasadorilor Francofoni la ONU

Pentru prima dată un ambasador român este ales preşedinte în cadrul comunităţii diplomatice francofone la ONU. Ioan Jinga, PREȘEDINTE al Grupului Ambasadorilor Francofoni la ONU Recomandat

29 Ianuarie 2018 - 

Reprezentantul Permanent al României la ONU, ambasadorul Ion Jinga, a fost ales la sfârșitul săptămânii trecute, prin aclamare, preşedinte al Grupului Ambasadorilor Francofoni la ONU, informează un comunicat al misiunii permanente a României la Naţiunile Unite. Evenimentul a avut loc la sediul Misiunii Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei (OIF) din New York.

Este pentru prima dată când un ambasador român este ales în această funcţie în cadrul comunităţii diplomatice francofone la ONU.

Comunicatul, citat de Agerpres, apreciază că este vorba de o recunoaştere a contribuţiei României la promovarea valorilor francofoniei, precum şi a activismului şi vizibilităţii Misiunii Permanente a României la ONU. 

Fostul preşedinte al Grupului, ambasadorul Zina Andrianarivelo, reprezentant al Madagascarului, a arătat că "această alegere arată încrederea şi respectul de care ambasadorul Ion Jinga se bucură în rândul colegilor săi francofoni". 

OIF numără 57 de state membre cu drepturi depline, trei state asociate şi 20 de ţări cu statut de observator. România a obţinut statutul de membru cu drepturi depline al organizaţiei în 1993, reaminteşte comunicatul misiunii permanente la ONU. 

Cine este Ioan Jinga

Ion Jinga (născut la 1 septembrie 1961, la Câmpulung) lucrează în cadrul Ministerului Afacerilor Externe din anul 1992.

În MAE a ocupat pe rând funcţiile de secretar III la Direcţia Uniunea Europeană şi secretar II la Cabinetul Ministrului, iar apoi secretar I, consilier, adjunct al ambasadorului şi însărcinat cu afaceri a.i. la Misiunea României pe lângă Uniunea Europeană de la Bruxelles. În perioada 2002-2003 a fost director general pentru Uniunea Europeană în Ministerul Afacerilor Externe şi membru al Delegaţiei României la Convenţia privind Viitorul Europei (care a pregatit proiectul Tratatului Constituţional al UE, transformat apoi în Tratatul de la Lisabona).

Între 2003 şi 2008 a fost ambasadorul României în Regatul Belgiei, iar între 2008 si 2015 a fost ambasadorul României în Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord.

Începand cu 4 august 2015, Ion Jinga este Ambasador extraordinar si plenipotentiar, Reprezentant Permanent al României la Organizaţia Naţiunilor Unite în New York.

Lasă un comentariu