Evenimentul zilei

Ma04242018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Externe Elena Udrea este refugiat politic în Costa Rica. Reacția DNA

Elena Udrea este refugiat politic în Costa Rica. Reacția DNA Recomandat

13 Aprilie 2018 - 

Elena Udrea a dobândit statutul de refugiat politic în Costa Rica. Anunțul a fost făcut de unul dintre avocații fostului ministru judecătorilor de la ÎCCJ.

Avocatul în cauza le-a mai spus celor cinci magistrați că Elena Udrea are inclusiv reședință pe teritoriul acestui stat din America Centrală. În plus, Elena Udrea cere audierea sa prin videoconferință sau prin comisie rogatorie în acest proces început în 2015.

Procurorul DNA s-a arătat surprins de acest anunț și a declarat că solicitarea Elenei Udrea este doar o procedură în curs de desfășurare. 

„Nu rezultă nicăieri din acel document că i s-a dat statutul de refugiat. A fost prezentat un carnet provizoriu al solicitantului Elena Udrea, care atestă că, în 22 februarie, ea a făcut cerere de refugiat, iar în 21 martie a avut un interviu, perioadă în care transmitea instanţei că este în imposibilitate de a se prezenta la proces. Documentele au titlu provizoriu şi evidenţiază că i se permite şederea şi nicidecum că are statut de refugiat. Luaţi act de natura tendenţioasă de traducere a documentelor. Se vorbeşte în actul respectiv de un carnet provizoriu”, a spus procurorul, potrivit Agerpres.

Ea se află în prezent în Costa Rica iar la termenul anterior a anunţat prin avocaţii săi că doreşte să dea o declaraţie în cadrul procesului, însă nu se poate prezenta, deoarece este însărcinată iar medicii i-au recomandat să nu se deplaseze.

Avocatul a mai spus că a primit memoriul de la clienta sa în această dimineață. Este vorba așadar despre un document care ar putea să ducă la întârzierea acestui proces. Rămâne de văzut dacă cei cinci magistrați vor aproba această cerere.

Pe 29 martie 2017, Elena Udrea a fost condamnată la şase ani de închisoare cu executare în dosarul "Gala Bute" pentru luare de mită şi abuz în serviciu.

Lasă un comentariu