Evenimentul zilei

Ma10232018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Externe Preşedintele american Donald Trump se va întâlni cu regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii

Preşedintele american Donald Trump se va întâlni cu regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii

21 Iunie 2018 - 

Trump urmează să sosească în Marea Britanie la mijlocul lui iulie, după luni de speculaţii privind momentul vizitei sale în ţara considerată în mod tradiţional cel mai apropiat aliat al Statelor Unite.

El ar urma să întreprindă o vizită de lucru, în locul uneia de stat oferite de premierul britanic Theresa May când cei doi s-au întâlnit în SUA la scurt timp după învestirea preşedintelui american, în ianuarie 2017.
Vizita a fost amânată, se pare, din cauza opoziţiei puternice venite din partea unor politicieni, organizaţii pentru drepturile omului şi opiniei publice din Marea Britanie.
Întrebat miercuri, la Sky News, dacă Trump se va întâlni cu regina, ambasadorul Woody Johnson a răspuns: 'Da. Trebuie să-l vadă pe şeful statului britanic'. Johnson a mai spus că se aşteaptă ca detaliile finale ale agendei lui Trump pentru 13 iulie să fie convenite în timpul vizitei unor oficiali americani în Marea Britanie săptămâna viitoare.
''Să se întâlnească cu majestatea sa este cel mai important lucru, pentru că ea este şeful statului şi mai departe va depinde de ceea ce preşedintele vrea să facă'', a afirmat ambasadorul.
O purtătoare de cuvânt a Palatului Buckingham a refuzat să comenteze declaraţia ambasadorului american.

Lasă un comentariu