Evenimentul zilei

Mie11142018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Externe Demisă recent, fosta șefa a DNA, Laura Kovesi, este acum și cercetată disciplinar

Demisă recent, fosta șefa a DNA, Laura Kovesi, este acum și cercetată disciplinar Recomandat

11 Iulie 2018 - 

Fostul procuror şef al DNA din România, Laura Codruţa Kovesi, este cercetată disciplinar de Inspecţia Judiciară într-un caz referitor la divulgare de date din dosare aflate în curs de soluţionare, relatează Agerpres.

Potrivit surselor IJ consultate de jurnaliștii Agerpres, este vorba de o sesizare din oficiu a IJ, în contexul emiterii unui comunicat de către DNA în 12 februarie 2018, în conţinutul căruia ar fi fost divulgate date din dosare aflate în curs de soluţionare.

Oficialii IJ au precizat că în acest caz a fost începută cercetarea disciplinară.

Luni, Purtătorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale de la București anunța că președintele Klaus Iohannis a semnat decretul de revocare a Laurei Codruţa Kovesi din funcţia de procuror-şef al DNA.

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a declarat miercuri că procurorii sunt îngrijoraţi în legătură cu situaţia creată după demiterea şefei DNA Laura Codruţa Kovesi.

"Procurorii sunt îngrijoraţi în legătură cu situaţia care s-a generat, dar această îngrijorare nu-i împiedică să-şi îndeplinească în continuare cu fermitate rolul pe care îl au pentru apărarea ordinii de drept, rolul lor constituţional. Este o situaţie sensibilă care este în jurul nostru şi nu trebuie să v-o descriu eu", le-a spus Lazăr jurnaliştilor, la sediul CSM, întrebat dacă, după revocarea Laurei Codruţa Kovesi, procurorii vor fi subordonaţi politic.

 

Pe de altă parte, patronul trustului media Intact, Dan Voiculescu, închis pentru mai mulți ani în urma unei afaceri cu terenuri care a prejudiciat statului cu circa 60 de milioane de euro, a anunțat încă de marți, pe blogul său că, după demiterea șefei DNA Laura Kovesi, va veni și rândul altor demnitari să răspundă în fața legii, cu trimitere directă la fostul președintele Traian Băsescu, pe care îl consideră vinovat de punerea sa la închisoare. 

Lasă un comentariu