Evenimentul zilei

Vi07202018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Externe Supărări la case mari: De ce a anulat Trump toate întâlnirile bilaterale de la NATO, inclusiv cea cu Iohannis

Supărări la case mari: De ce a anulat Trump toate întâlnirile bilaterale de la NATO, inclusiv cea cu Iohannis

12 Iulie 2018 - 

Toată planeta e cu ochii pe Bruxelles. Întâlnirea bilaterală dintre Donald Trump și președintele Klaus Iohannis, programată pentru ora 11.00 (ora României), nu a mai avut loc, pe fondul unor discuții extrem de tensionate dintre președintele american și ceilalți aliați, întruniți joi dimineață în format restrâns.

Surse oficiale au povestit pentru Ziare.com cum s-au derulat evenimentele la Bruxelles. Joi dimineață, Serviciul de presă al Casei Albe a anunțat că Donald Trump are o serie de întâlniri bilaterale, printre care și cea programată pentru ora 11:00 cu Klaus Iohannis.

La ora 10:45, Donald Trump și Angela Merkel au avut un nou schimb de replici pe tema alocărilor bugetare și s-a decis reluarea reuniunii Consiliului Nord-Atlantic, dar în format restrâns, al celor 29 de state membre, 1+1 (șeful statului și ambasadorul), statele partenere invitate fiind rugate să iasă din sala.

Din acest motiv, Donald Trump și-a anulat toate bilateralele, iar reuniunea pe tema Afganistan a fost amânată. Întreg programul summit-ului a fost, de altfel, dat peste cap.

 

 

Lasă un comentariu