Evenimentul zilei

Ma11192019

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Externe Conflictele armate din Africa au provocat moartea a 5 milioane de copii bolnavi în ultimii 20 de ani

Conflictele armate din Africa au provocat moartea a 5 milioane de copii bolnavi în ultimii 20 de ani

31 August 2018 - 

Cinci milioane de copii din Africa şi-au pierdut viaţa în ultimii 20 de ani în urma unor boli evitabile din cauza conflictelor armate care i-au privat de accesul la îngrijiri medicale de bază sau la surse sigure de apă potabilă, conform unui studiu publicat joi, citat de Thomson Reuters Foundation.

O cercetare publicată în jurnalul medical The Lancet a demonstrat că situaţiile de conflict din ţări precum Nigeria şi Republica Democrată Congo au contribuit la decesul a până la cinci milioane de copii cu vârste sub cinci ani în perioada 1995 - 2015, relatează Agerpres. Printre aceştia s-au numărat trei milioane de copii de un an sau sub această vârstă.

Cifrele sunt cu mult mai mari decât se estimase anterior, numărul deceselor în rândul civililor minori depăşindu-l pe cel al victimelor conflictelor armate cu mai mult de trei la unu, au susţinut oamenii de ştiinţă.

„Conflictul pare să crească substanţial riscul de deces şi subdezvoltare în rândul copiilor mici pe zone întinse şi pe perioade lungi de timp după după ce conflictele s-au încheiat”, arată într-un comunicat cercetătorul Eran Bendavid de la Universitatea Stanford.

„Impactul războiului generează o serie de urmări letale, dar indirecte, asupra comunităţilor cauzate de afecţiuni infecţioase potenţial evitabile, malnutriţie şi lipsa de acces la servicii de bază precum apa, igiena şi îngrijirea maternală”, a adăugat specialistul.

Studiul a analizat aproape 15.500 de conflicte care au avut loc în 34 dintre cele 54 de naţiuni africane timp de peste două decenii şi a analizat date privitoare la decesele asociate situaţiilor conflictuale precum şi ratele naşterilor şi deceselor infantile.

În urma analizei, s-a descoperit că sugarii care au venit pe lume pe o rază de 50 de kilometri în apropierea conflictelor au prezentat un risc mai mare de a muri - de aproximativ 8% - în primul an de viaţă, comparativ cu cei născuţi în aceeaşi regiune în perioade lipsite de conflicte.

Riscul de deces infantil a crescut cu aproximativ 30% când nivelul de violenţă a fost mai ridicat, au menţionat cercetătorii adăugând că rata mortalităţii infantile a fost de patru ori mai mare în cazul conflictelor cu durata de cinci ani sau mai mult, se arată în studiu.

Riscul mai mare de deces infantil a persistat până la 100 de kilometri distanţă faţă de zona de conflict, dar şi până la opt ani după ce conflictele au încetat.

În opinia cercetătorilor, studiul demonstrează impactul substanţial pe care îl au situaţiile de conflict din Africa asupra mortalităţii infantile. Acestea au reprezentat circa 7% din numărul total al deceselor în rândul copiilor - cu aproape 20 de ori mai mare faţă de nivelul de 0,4% estimat anterior în raportul din 2015 Global Burden of Disease.

Personalul medical care ajută spitalele şi clinicile din zonele de război au declarat că lucrătorii din domeniul sanitar şi unităţile medicale se bucură de protecţia oferită de legislaţia umanitară internaţională, iar toate facţiunile armate au datoria de a respecta acest lucru.

 

Lasă un comentariu