Evenimentul zilei

Lun12102018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Externe Fostul ministru Boris Johnson, i-a cerut premierului Theresa May să renunţe la propunerile înaintate cu privire la Brexit

Fostul ministru Boris Johnson, i-a cerut premierului Theresa May să renunţe la propunerile înaintate cu privire la Brexit

28 Septembrie 2018 - 

Cu şase luni înaintea ieşirii oficiale a Marii Britanii din UE, la 29 martie 2019, incertitudinile persistă: Theresa May are încă de încheiat un acord cu UE privind Brexit-ul, iar rebelii din propriul partid au ameninţat că vor respinge orice astfel de acord.

'Acesta este momentul să schimbăm cursul negocierilor şi să facem dreptate ambiţiilor şi potenţialului Brexit-ului', a scris vineri, în Daily Telegraph, Boris Johnson, care a demisionat din guvern în luna iulie, în semn de protest faţă de planurile premierului.
Boris Johnson, favoritul caselor de pariuri la succesiunea Theresei May, afirmă că planurile acesteia vor lăsa Marea Britanie pe jumătate înăuntru şi pe jumătate în afara blocului la care a aderat în 1973 şi, practic, 'în vasalitate forţată'.
Sub titlul 'My plan for a better Brexit' ('Planul meu pentru un Brexit mai bun'), Johson cere un 'super-acord de liber-schimb de tipul celui (al UE) cu Canada' şi susţine că propunerile UE cu privire graniţa irlandeză echivalează cu anexarea economică a unei părţi a Regatului Unit.
Planul schiţat de Johnson a primit sprijinul altor rebeli conservatori, printre care parlamentarul Jacob Rees-Mogg, care fac presiuni pentru o ruptură mai profundă de Uniunea Europeană.
'Aceasta este o ocazie pentru Marea Britanie să devină mai dinamică şi cu mai mult succes, şi nu ar trebui să ne temem să o afirmăm - şi ar trebui să mai recunoaştem că exact acest potenţial încearcă să-l limiteze partenerii noştri din UE', a mai scris Johnson.
'A fost un eşec colectiv al guvernului şi o prăbuşire a voinţei establishment-ului britanic de a răspunde mandatului dat de popor', a adăugat el.
Boris Johnson se va adresa marţi membrilor Partidului Conservator, cu o zi înaintea discursului Theresei May, care va închide conferinţa de la Birmingham.

Lasă un comentariu