Evenimentul zilei

Mie07172019

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Externe Armata rusă supraveghează permanent distrugătorul american USS Ross, înarmat cu rachete de croazieră Tomahawk, în Marea Neagră

Armata rusă supraveghează permanent distrugătorul american USS Ross, înarmat cu rachete de croazieră Tomahawk, în Marea Neagră

15 Aprilie 2019 - 

Ministerul Apărării al Rusiei a informat, luni, că armata rusă supraveghează distrugătorul american USS Ross, înarmat cu rachete de croazieră Tomahawk, care a intrat duminică în apele Mării Negre, relatează EFE, citat de Agerpres

„Forţe şi mijloace ale Flotei Mării Negre supraveghează permanent distrugătorul USS Ross al Armatei Statelor Unite”, a arătat un purtător de cuvânt al Apărării, citat de agenţia Interfax. El a adăugat că, imediat după ce a intrat în apele Mării Negre, nava americană a intrat sub controlul mijloacelor radioelectronice ruse.

„În plus, urmărirea directă a acţiunilor navei de război americane este realizată de nava de patrulare Vasili Bykov şi de nava de recunoaştere Ivan Hurs”, a indicat purtătorul de cuvânt.

USS Ross, unul dintre cele patru distrugătoare menţinute de Statele Unite la baza Rota (Spania), a participat în aprilie 2017 la un atac cu rachete asupra bazei aeriene siriene Al Shairat, din provincia Homs.

Conform Convenţiei de la Montreux, navele ţărilor non-riverane Mării Negre pot rămâne în apele acesteia maximum 21 de zile.

 

Lasă un comentariu