Evenimentul zilei

Vi12062019

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Externe Curiozitati DE CE nu au mai mers oamenii pe satelitul natural al Terrei după 1972

DE CE nu au mai mers oamenii pe satelitul natural al Terrei după 1972

21 Iulie 2019 - 

La aproape 47 de ani de la cea mai recentă aselenizare - misiunea Apollo 17 din decembrie 1972 -, pământenii au numeroase motive pentru a reveni pe Lună şi chiar să construiască o bază permanentă pe satelitul gigantic al Terrei. 

Aselenizarea celor 12 astronauţi a fost fără îndoială una dintre cele mai mari realizări ale NASA, însă călătoriile din timpul programului Apollo nu au stabilit o prezenţă umană permanentă pe satelitul natural al Terrei. Principalele impedimente pentru realizarea unor misiuni cu echipaj uman în ultimele mai bine de patru decenii au fost, potrivit businessinsider.com, citat de Agerpres.

Cercetătorii şi antreprenorii sunt de părere că o bază lunară cu echipaj uman ar putea deveni ulterior un depozit de combustibil pentru misiunile din spaţiul îndepărtat, ar contribui la proiectarea unor telescoape spaţiale aşa cum nu s-au mai construit până acum, traiul pe Marte ar deveni mai uşor de dus la îndeplinire, iar mistere ştiinţifice neelucidate despre Terra şi felul în care a luat naştere Luna şi-ar putea găsi rezolvarea. O bază lunară ar putea deveni chiar o afacere prosperă, cel mai probabil bazată pe turismul spaţial lunar.

„O bază permanentă de cercetare cu personal uman pe Lună este următorul pas logic. Distanţa este de doar trei zile. Ne permitem să greşim, nu o să moară nimeni”, Chris Hadfield, un fost astronaut, a declarat pentru Business Insider. „Şi sunt o mulţime de lucruri pe care trebuie să le inventăm şi apoi să le testăm ca să învăţăm înainte să ne avântăm mai mult”.

Costurile exorbitante ale misiunii

Din experienţa de până acum, cel mai mare obstacol pentru orice program spaţial, în special pentru misiunile la care participă oameni, sunt costurile exorbitante. O lege promulgată în martie 2017 de preşedintele american Donald Trump a acordat NASA un buget anual de 19,5 miliarde de dolari, iar în mai 2019, administraţia Trump a cerut Congresului suplimentarea cu 1,6 miliarde de dolari.

Oricare dintre aceste sume pare extrem de generoasă, însă trebuie avut în vedere că valoarea totală se împarte între toate diviziile şi proiectele ambiţioase ale agenţiei: telescopul spaţial James Webb, proiectul unei rachete gigant denumite Space Launch System şi mai multe misiuni îndreptate către Soare, Jupiter, Marte, centura de asteroizi, centura Kuiper şi limita sistemului solar. În comparaţie, armata SUA beneficiază de un buget de 600 de miliarde de dolari anual. Un singur proiect din cadrul acestui buget, modernizarea şi extinderea arsenalului nuclear al SUA, ar putea costa până la 1,7 trilioane de dolari pe o perioadă de 30 de ani.

Totodată, bugetul actual al NASA este într-o anumită măsură mai mic în comparaţie cu sumele pe care le-a avut la dispoziţie în trecut. „Proporţia din bugetul federal care revine NASA a atins cel mai înalt nivel, 4%, în 1965”, a remarcat astronautul Walter Cunningham, unul dintre membrii misiunii Apollo 7, în timpul unei audieri în faţa Congresului SUA din 2015. „În ultimii 40 de ani, a rămas sub 1%, iar în ultimii 15 ani s-a îndreptat spre 0,4% din bugetul federal”.

Bugetul aprobat de Trump include revenirea pe Lună, iar apoi o vizită pe orbita lui Marte. Dar având în vedere costurile exorbitante şi întârzierile programului Space Launch System al NASA, ar putea să nu exista suficiente fonduri pentru a ajunge la ambele destinaţii, chiar dacă Staţia Spaţială Internaţională îşi va pierde fondurile mai devreme.

Un raport din 2005 al NASA a estimat că revenirea pe Lună ar costa circa 104 miliarde de dolari (133 de miliarde de dolari, suma actualizată cu inflaţia) pe o perioadă de circa 13 ani.

Programul Apollo a costat circa 120 de miliarde de dolari.

„Explorarea cu echipaj uman este cea mai costisitoare aventură spaţială şi, drept urmare, cea mai dificilă când vine vorba despre obţinerea sprijinului politic”, a spus Cunningham în timpul audierii. „Dacă ţara, reprezentată aici de Congres, nu decide să investească mai mulţi bani în acest domeniu, înseamnă că ne răcim gura de pomană”, a adăugat acesta.

Referindu-se la misiunile pe Marte şi la revenirea pe Lună, Cunningham a spus că „bugetul NASA este prea mic ca să ne permită să realizăm toate lucrurile despre care am vorbit”.

Impedimente politice

Obiectivul imediat al administraţiei Trump este de a trimite astronauţi către „proximitatea Lunii” în 2023, cu aproximaţie, adică spre finalul a ceea ce ar putea fi al doilea mandat al lui Trump, dacă acesta este reales, iar aici este vorba de o altă problemă majoră: neînţelegerile politice.

„De ce ai crede ceea ce spune un preşedinte referitor la o predicţie a unui lucru care se va întâmpla peste două mandate în viitor?”, se întreabă Hadfield. „E doar vorbărie”.

Din perspectiva astronauţilor, misiunea este cea mai importantă. Procesul de a proiecta, construi şi testa o naveta spaţială care ar putea aduce oamenii către alte planete depăşeşte cu uşurinţă două mandate prezidenţiale. Există însă un model previzibil al comportamentului noilor preşedinţi şi legiuitori, care desfiinţează priorităţile liderilor precedenţi în domeniul explorării spaţiale.

„Aş vrea ca viitorul preşedinte să susţină un buget care să ne permită să realizăm misiunea pe care ni se cere să o îndeplinim, oricare ar fi aceea”, a scris Scott Kelly, un astronaut care a petrecut un an în spaţiu, într-un subiect de discuţie de pe platforma Reddit în ianuarie 2016, înainte ca Trump să fie învestit preşedinte.

În schimb, preşedinţilor şi membrilor Congresului SUA nu pare să le pese despre menţinerea acestui parcurs.

În 2004, spre exemplu, administraţia Bush a însărcinat NASA să propună o modalitate de a înlocui sistemul de rachete spaţiale, care erau programate să se retragă din misiune, precum şi un plan de revenire pe satelitul natural al Pământului. Agenţia a creat programul spaţial Constellation pentru a trimite astronauţi pe Lună utilizând racheta Ares şi naveta spaţială Orion.

NASA a cheltuit 9 miliarde de dolari pe o perioadă de cinci ani proiectând, construind şi testând dispozitive destinate acestui program spaţial cu echipaj uman. Cu toate acestea, după ce

Barack Obama a preluat mandatul de preşedinte, iar Biroul pentru Responsabilitate Guvernamentală a dat publicităţii un raport despre inabilitatea NASA de a estima costul programului Constellation, Obama a insistat ca programul să fie sistat, dându-şi în schimb acordul pentru Space Launch System (SLS).

Trump nu a abandonat SLS, dar a modificat obiectivul fixat de Obama de a trimite astronauţi pe un asteroid, cu misiuni către Lună şi Marte.

Astfel de schimbări frecvente în ceea ce priveşte priorităţile de cheltuire a bugetului au dus la anulare după anulare, o pierdere de circa 20 de miliarde de dolari, precum şi timp irosit.

„Sunt dezamăgit că acţionează atât de lent şi că încearcă să facă altceva”, a declarat pentru Business Insider astronautul Jim Lovell, care a făcut parte din misiunea Apollo 8. „Nu sunt încântat de ceea ce ne rezervă viitorul apropiat. O să văd ce se mai întâmplă pe parcurs”.

Buzz Aldrin a declarat într-un discurs susţinută în faţa Congresului SUA în 2015 că, din punctul său de vedere, dorinţa de revenire pe Lună trebuie să vină de la executivul Statelor Unite. „Liderii americani reprezintă o inspiraţie pentru lumea întreagă acţionând în mod constant aşa cum alte naţiuni nu sunt în stare să o facă. Am demonstrat preţ de un scurt moment cu 45 de ani în urmă. Nu-mi vine să cred că am realizat asta”, a spus Aldrin. „Cred că în primul rând e nevoie de un angajament administrativ din partea Congresului pentru susţinerea autorităţii”.

Adevărata forţă motoare aflată la baza acelui angajament de a reveni pe Lună este dorinţa poporului american, cel care votează pentru politicieni şi ajută la conturarea politicilor prioritare ale acestora. Interesul publicului în ceea ce priveşte explorările lunare nu a fost niciodată marcat de un foarte mare entuziasm.

Chiar la apogeul programului Apollo, după ce Aldrin şi Neil Armstrong au păşit pe suprafaţa selenară, doar 53% dintre americani susţineau oportunitatea programului. În alte momente, acordul americanilor pentru programul Apollo s-a aflat în mod semnificativ sub pragul de 50%.

În prezent, 55% dintre americani sunt de părere că NASA ar trebui să acorde interes revenirii pe Lună, deşi doar un sfert dintre aceştia cred că ar trebui să fie o prioritate, potrivit unui sondaj realizat de Pew Research Center în iunie 2018. Un procent de 44% dintre cei intervievaţi sunt de părere că trimiterea unor astronauţi pe Lună nu este un lucru important şi nu ar trebui realizat.

Sprijinul popular pentru explorarea cu echipaj uman a planetei Marte este mai puternic, iar 63% dintre cei intervievaţi au răspuns că ar trebui să fie o prioritate a NASA. Totodată, 91% dintre persoanele care au participat la sondaj au spus că monitorizarea spaţiului pentru localizarea asteroizilor cu potenţial distructiv este un lucru important.

Provocările dincolo de sfera politicii

Entuziaştii din domeniul spaţial visează de mult timp la construcţia unei baze selenare, deşi suprafaţa lunară, plină de asperităţi, nu este un mediu ideal pentru oameni. Războiul politic asupra misiunilor şi bugetului NASA nu este însă singurului motiv pentru care oamenii nu au revenit pe Lună. Satelitul natural al Pământului este o capcană mortală, în valoare de 4,5 miliarde de dolari, cu care nu trebuie să glumeşti sau pe care să o subestimezi.

Suprafaţa lunară este presărată cu cratere şi bolovani care pun în pericol siguranţa aselenizărilor. În perioada premergătoare primei aselenizări, guvernul american a cheltuit echivalentul mai multor miliarde de dolari la valoarea de astăzi pentru a dezvolta, lansa şi livra sateliţi către Lună care să-i cartografieze suprafaţa şi să-i ajute pe cei care planifică misiunile să caute locuri adecvate pentru aselenizările misiunilor Apollo.

O altă mare problemă este efectul pe care ere întregi de impactul al meteoriţilor l-au creat pe suprafaţa selenară: regolitul sau praful lunar.

Madhu Thangavelu, inginer aeronautic la Universitatea din California de Sud, a scris în 2014 că Luna este acoperită „cu un înveliş fin de praf lunar, asemănător talcului, cu o grosime de mai multe zeci de centimetri în anumite regiuni, încărcat electrostatic în urma interacţiunii cu vântul solar, fiind foarte abraziv şi lipicios, care deteriorează foarte rapid costumele astronauţilor, vehiculele şi sistemele”.

Peggy Whitson, o femeie astronaut care a petrecut, în total, 665 de zile în spaţiu, a relatat pentru Business Insider să misiunile Apollo „au avut numeroase probleme cu praful”. „Dacă vrem să petrecem un timp mai îndelungat şi să construim baze permanente, trebuie să ne dăm seama cum putem rezolva asta”, a spus Whitson.

O altă problemă este lumina solară. Timp de 14 zile consecutiv, suprafaţa lunară se transformă într-un iad fierbinte, expus în mod direct razelor nemiloase ale Soarelui întrucât Luna nu este învelită într-o atmosferă protectoare. În următoarele 14 zile, satelitul natural al Terrei este cuprins de un întuneric total, iar suprafaţa selenară devine unul dintre cele mai reci locuri din univers.

Un mic reactor nuclear construit de NASA, care poartă denumirea Kilopower, ar putea furniza astronauţilor electricitate în timpul nopţilor lunare care durează două săptămâni şi care şi-ar putea dovedi utilitatea şi pe alte planete, cum ar fi Marte.

„Nu există un loc mai nemilos sau mai sever din punctul de vedere al mediului decât Luna”, a scris Thangavelu. „Şi cu toate acestea, din moment ce este atât de aproape de Pământ, nu există un alt loc mai propice unde să învăţăm cum să supravieţuim departe de planeta Pământ”.

NASA a proiectat rovere şi costume spaţiale rezistente la razele solare şi la praful lunar, deşi nu se ştie cu siguranţă care este stadiul de realizare a acestor echipamente întrucât au făcut parte din programul Constellation.

O generaţie de miliardari pasionaţi de explorări spaţiale ar putea ajunge pe Lună

„A apărut o generaţie de miliardari entuziasmaţi de explorări spaţiale, iar acest lucru este minunat'', le-a declarat jurnaliştilor astronautul Jeffrey Hoffman în timpul unei mese rotunde desfăşurate anul trecut. „Inovaţiile din ultimii 10 ani în domeniul zborurilor spaţiale nu ar fi avut loc niciodată dacă ar fi fost implicate doar NASA şi Boeing şi Lockheed. Întrucât nu există nicio motivaţie pentru reducerea costului sau pentru a schimba modalitatea de lucru”.

Hoffman se referea la realizările antreprenorului Elon Musk şi ale companiei sale din domeniul rachetelor spaţiale, SpaceX, precum şi la Jeff Bezos, care conduce compania din domeniul aerospaţial Blue Origin.

„Fără îndoială, dacă vrem să explorăm în continuare, în special dacă vrem să mergem dincolo de Lună, avem nevoie de noi mijloace de transport”, a adăugat Hoffman. „Ne aflăm încă în epoca trăsurilor trase de cai în domeniul zborurilor spaţiale”.

Dorinţa multor astronauţi de a reveni pe Lună se încadrează în viziunea pe termen lung a lui Bezos. Antreprenorul american a propus un plan administraţiei de la Washington pentru construcţia primei baze lunare folosind viitorul sistem de rachete New Glenn de la Blue Origin. Antreprenorul a declarat în luna aprilie: „Vom muta toată industria grea de pe Terra, care va deveni rezidenţială şi va găzdui doar industria uşoară”.

Musk a vorbit de asemenea pe larg despre cum racheta Big Falcon Rocket, pe care o dezvoltă compania SpaceX, ar putea reprezenta o soluţie pentru călătorii frecvente, la un preţ accesibil pe suprafaţa lunară. SpaceX ar putea chiar să ajungă pe Lună înaintea NASA sau Blue Origin. Racheta Falcon Heavy, care aparţine SpaceX, poate lansa capsula spaţială de mici dimensiuni Crew Dragon către Lună şi înapoi pe Terra, iar Musk a spus că două persoane au plătit deja o sumă importantă pentru a se îmbarca în această călătorie.

„Visul meu ar fi ca într-o zi Luna să facă parte din sfera economică a Pământului - aşa cum sunt orbita geostaţionară şi orbita joasă a Pământului”, a spus Hoffman. „Visez cu ochii deschişi la momentul când orbita geostaţionară va face parte din economia noastră de zi cu zi. Aşa va fi şi Luna într-o zi, iar acesta este un obiectiv pentru care merită să muncim”. 

Lasă un comentariu