Evenimentul zilei

Dum08252019

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Externe Curiozitati Inteligența artificială poate fi folosită şi pentru crearea materialelor invizibile

Inteligența artificială poate fi folosită şi pentru crearea materialelor invizibile

22 Iulie 2019 - 

Sistemele de inteligenţă artificială au fost adaptate pentru a crea metamateriale. Această clasă specială de materiale poate avea multiple aplicaţii, printre care invizibilitatea.

Pentru fanii seriei Harry Potter, un obiect care să permită unei persoane să se mişte neobservată este un concept cu care sunt foarte familiari. Pelerina invizibilă imaginată de către J. K. Rowling este un astfel de obiect cu acele proprietăţi optice care permit luminii să se reflecte în aşa fel încât să pară că purtătorul nu se află acolo.

Veşti bune legate de aducerea la realitate a acestui obiect, oamenii de ştiinţă din Corea de Sud au făcut public că au creat un sistem de inteligenţă artificială care să îi ajute să creeze un material cu propietăţi optice pe care le-am asocia invizibilităţii, notează Futurism, citat de Descoperă

Crearea unui astfel de material nu este un lucru foarte uşor. Pentru a avea un material cu un set specific de proprietăţi, oamenii de ştiinţă trebuie să creeze un metamaterial.

Ce sunt aceste metamateriale? Acestea reprezintă o clasă particulară de materiale care sunt proiectate pentru a avea anumite proprietăţi care nu pot fi găsite în materialele care apar în mod natural. Obţinerea unui astfel de material se dovedeşte a fi un proces îndelungat şi care adesea se soldează cu eşec.

Primul pas al obţinerii unui metamaterial este reprezentat de către proiectarea unor atomi artificiali, o serie de nanomateriale care au proprietăţi specifice. După ce au creat unul sau mai multe prototipuri, oamenii de ştiinţă trebuie să le testeze pentru a se asigura că acestea au caracteristicile necesare. Din păcate, acest pas are o rată mare de eşec.

Pentru a creşte rata de succes a prototipurilor, oamenii de ştiinţă coreeni au creat un sistem de inteligenţă artificială care este capabil să proiecteze un material cu proprietăţi optice ieşite din comun, precum ceea ce am numi invizibilitatea. Deoarece algoritmii pot lucra mult mai repede decât oamenii, cercetătorii sunt de părere că asta va reprezenta un avantaj al procesului de proiectare.

 

Lasă un comentariu