Evenimentul zilei

Ma11212017

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Externe România VIDEO// Spion sârb, depistat de SRI că lucra în favoarea RUSIEI. Ce măsuri au luat autoritățile de la București

VIDEO// Spion sârb, depistat de SRI că lucra în favoarea RUSIEI. Ce măsuri au luat autoritățile de la București Recomandat

15 Noiembrie 2017 - 

Curtea de Apel București, a anunțat, marți, că autointitulatul comandant al organizației "Cetniciki Pokret" din Serbia, Bratislav Zivkovic, este indezirabil pe teritoriul României. Subiectul mercenarilor sârbi care luptă în Donbas a stârnit reacții vehemente recent, între Serbia și Ucraina, iar șeful diplomației ucrainene Pavlo Klimkin a declarat că Belgradul va lua măsuri în această privință pentru a respecta suveranitatea Ucrainei, relata Balkan Insight.

Media

"Curtea de Apel București a dispus măsura declarării ca indezirabil pentru o perioadă de 15 ani, pentru considerente ce țin de securitatea națională, a lui Bratislav Zivkovic, cetățean sârb. El este autointitulat comandantul organizației de cetnici din Serbia, așa numită Cetniciki Pokret — această organizație este cunoscută ca fiind una paramilitară, cu orientări naționalist-șoviniste", a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului Român de Informații (SRI) Ovidiu Marincea într-o postare video pe Facebook, preluată de Agerpres.

Potrivit sursei citate, în cursul anului 2017 Bratislav Zivkovic s-a deplasat de mai multe ori în România, cu scopul de a întreprinde activități de culegere de informații, care, potrivit cadrului legal în domeniu, constituie riscuri și amenințări la adresa securității naționale. Potrivit purtătorului de cuvânt al SRI, în perioada 2014-2015, Bratislav Zivkovic a participat de partea separatiștilor pro-ruși, alături de alți voluntari sârbi, membri ai aceleiași organizații, la conflicte din Ucraina.

„Zivkovic a întreprins acte preparatorii de procurare și transmitere a unor secrete de stat, unei puteri sau organizații străine sau agenților acestora, și constituirea de rețele informative pe teritoriul României. Bratislav Zivkovic a manifestat interes pentru obținerea de documente clasificate referitoare la infrastructura critică și obiectivele militare naționale, cât și ale Aliaților, amplasate în sud-estul României, cu intenția de a afecta parteneriatele noastre strategice. Toate acțiunile au avut un caracter clandestin și un modus operandi specific activităților de spionaj", a mai spus Marincea.

El a precizat că măsurile specifice întreprinse de Direcția Generală Contraspionaj din cadrul SRI au condus la prevenirea exfiltrării de informații clasificate de natură să afecteze interesele de securitate națională.

"Cetățeanul sârb nu a reușit să intre în posesia niciunui document sau informație clasificate. Evaluarea SRI arată că prezența lui constituie un risc la adresa securității naționale, motiv pentru care a fost sesizat Ministerul Public cu propunere de declarare ca indezirabil", a afirmat Ovidiu Marincea.

El a precizat că, în cadrul acțiunii, SRI a colaborat cu Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General pentru Imigrări, Parchetul Curții de Apel București, precum cu partenerii externi.

 

 

 

Lasă un comentariu