Evenimentul zilei

Ma12102019

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Politică Vlad Filat: Termenul limită de învestire a Guvernului este sfârşitul lunii iulie

Vlad Filat: Termenul limită de învestire a Guvernului este sfârşitul lunii iulie Recomandat

09 Iulie 2015 - 

Termenul limită ca Guvernul să fie învestit şi să înceapă să muncească este sfârşitul lunii iulie. Declaraţia aparţine preşedintelui Partidului Liberal Democrat, Vlad Filat, care spune că negocierile pentru crearea unei majorităţi parlamentare sunt pe calea cea dreaptă.

Politicianul a spus că trebuie avute în vedere şi negocierile care trebuie să înceapă imediat după învestirea Guvernului pentru semnarea unui Memorandum de finanţare cu FMI. „Sunt negocieri vitale”, a accentuat Vlad Filat, potrivit IPN.

Liderul PLDM a evitat să spună cu cine exact va face parte din alianţă, dar a subliniat că vom avea o guvernare pro-europeană şi la Chişinău, şi în întreaga ţară. „Vom anunţa şi despre candidaturi, şi despre decizii. Suntem pe calea cea dreaptă, sunt încrezător că vom reuşi”, a spus Vlad Filat.

Fiind întrebat despre suspendarea finanţării din partea UE, Vlad Filat a spus că aceasta este direct influenţată de lipsa unui program cu FMI şi că este o abordare firească deoarece acordul cu FMI este un certificat care oferă credibilitate pentru ţară.

Evzmd.md

Website evzmd.md

Lasă un comentariu