Evenimentul zilei

Ma07142020

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Politică Natalia Gherman face lobby în China pentru a primi sprijin la ONU

Natalia Gherman face lobby în China pentru a primi sprijin la ONU

16 Iunie 2016 - 

Candidata R. Moldova pentru funcția de Secretar General la ONU, Natalia Gherman, se află în aceste zile la Beijing, acolo unde s-a întâlnit cu ministrul Afacerilor Externe a Chinei, Wang Yi.

Evenimentul a stat sub semnul prezentării de către Natalia Gherman a priorităților sale în domeniul asigurării păcii şi securităţii internaţionale, dezvoltării sustenabile şi cooperării în domeniul umanitar. „Interlocutorii şi-au reconfirmat poziţiile în privinţa importanţei respectării de către toate statele-membre ale ONU a principiilor Cartei ONU şi a dreptului internaţional și s-au discutat aspecte ce ţin de reformarea şi sporirea eficienţei ONU”, se arată într-un comunicat remis din partea fostului ministru moldovean de Externe. Până în prezent, Gherman a făcut lobby în mai multe țări cu greutate la ONU, precum Statele Unite, Rusia, Marea Britanie și Franța. 

Lasă un comentariu