Evenimentul zilei

Ma04072020

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Politică Ce s-a mai PRICOPSIT! Afaceri şi parteneriate ce îl leagă pe DODON de Plahotniuc, Șor şi Usatîi

Ce s-a mai PRICOPSIT! Afaceri şi parteneriate ce îl leagă pe DODON de Plahotniuc, Șor şi Usatîi Recomandat

10 Noiembrie 2016 - 

Igor Dodon a pendulat între Plahotniuc, Șor și Usatâi de-a lungul anilor și acum încearcă să se dezică de aceste legături sau să le minimalizeze cât mai mult.

Majoritatea politicienilor din Chișinău se tem ca de ciumă ca formațiunile pe care le conduc să fie asociate în public cu numele prim-vicepreședintelui democraților, Vladimir Plahotniuc. Asta deși legăturile cu Plahotniuc au fost remarcate în mai multe ocazii, se arată într-un material publicat de moldnova.eu.

Din această cauză învinuirile reciproce, precum că unul sau altul a ajuns în buzunarul lui Plahotniuc, au devenit practic principala temă de discuție în cam toate dezbaterile publice. În ultimul timp însă, pe lângă numele lui Plahotniuc, Dodon a fost pus în conjucție și cu cele ale controversaților oameni de afaceri deveniți primari, Ilan Șor (Orhei) și Renato Usatîi (Bălți).

Legăturile lui Dodon cu Plahotniuc, Șor și Usatîi

Candidatului socialiștilor în funcția de șef al statului, Igor Dodon, i se reproșează că anume în perioada când acesta a fost la conducerea ministerului de Economie omul de afaceri Vladimir Plahotniuc s-a pricopsit cu mai multe bunuri la prețuri reduse. Deși Dodon neagă orice legătură cu democratul, acesta mai este întrebat și cum de a putut obține credite avantajoase de la banca controlată de Plahotniuc, dar și despre alte conexiuni indirecte între acești politicieni.

Grație primarului de Orhei, Ilan Șor, care apare în investigația privind „furtul miliardului” din Raportul Kroll am aflat că Igor Dodon a fost sprijinit financiar de acesta.

Relația lui Dodon cu primarul de Bălți, Renato Usatîi, este una mai complexă și a fost precedată de o serie de despărțiri și învinuiri reciproce ca să se termine cu îndemnul liderului Partidului Nostru de a-l susține în turul II pe liderul PSRM.
Acordul ID-VP

Presa din Moldova a scris o serie de articole în care a arătat conexiunile candidatului socialiștilor la prezidențiale cu prim-vicepreședintele PD, Vladimir Plahotniuc.

Printre ultimele materiale în aces sens a fost investigația realizată de Rise Moldova privind zborurile private ale liderului socialiștilor cu avionul lui Plahotniuc. Potrivit anchetei jurnalistice, publicate cu câteva zile înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale, Igor Dodon a zburat de cel puțin patru ori cu avionul privat al companie Nobil Air care este controlată de Plahotniuc. În cadrul dezbaterilor electorale cu Maia Sandu, acesta a recunoscut că a zburat o singură dată la Odesa împreună cu soția, la invitația unor prieteni care ar fi achitat deplasarea, potrivit moldnova.eu.

O altă învinuire gravă de corupție în adresa lui Dodon a venit din partea fostului șef de stat Vladimir Voronin. Acesta a declarat, recent, că Igor Dodon ar fi primit 3 milioane de euro în 2012 în schimbul votului pentru actualul președinte, Nicolae Timofti. Anterior, liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, afirma că Dodon ar fi primit o sumă de bani pentru același lucru. Banii au fost acordați, potrivit foștilor colegi ai lui Dodon, de Plahotniuc. Dodon a negat de nenumărate ori acuzațiile privind luarea de mită și spunea că a votat „pentru 3 milioane de cetățeni moldoveni, care doreau stabilitate”.
Jurnaliștii de la Ziarul de Gardă au scris despre creditul pe care acesta l-a luat în iulie 2013 de la Victoriabank, banca ce ar aparține lui Vlad Plahotniuc, pentru a-și construi casa. Ziariștii au observat că Igor Dodon s-a încurcat în declarații la televiziuni când a fost întrebat despre acest credit. Astfel, la Pro TV, de exem­plu, aces­ta a decla­rat că „8% era rata de atun­ci a dobân­zii la băn­ci” (în rea­li­ta­te rata era de cel puţin 12%), iar la Rea­li­ta­tea TV Dodon spu­nea că a luat cre­di­tul cu o dobân­dă de doar 8% „dato­ri­tă rela­ţi­i­lor per­so­na­le cu con­du­ce­rea băn­ci”. „Pen­tru mine e corect, plă­tesc mai puţin… Nu mă inte­re­sea­ză ce se întâm­plă cu alţii”, a comentat Dodon.

Criticii lui Igor Dodon îi amintesc că anume în perioada când acesta a fost responsabil de sectorul economiei la nivel ministerial statul a vândut hotelul Codru cu un preț mai mic decât cel de piață persoanelor apropiate lui Vladimir Plahotniuc. Rise.md scria că Cristina Balan, ex-director general al Asociației Oamenilor de Afaceri din Moldova, unde președinte este Vladimir Plahotniuc, a reprezentat în anul 2008 compania cipriotă Daranian Holdings Ltd. care a cumpărat Întreprinderea de Stat Complexul hotelier Codru cu suma de 50,3 milioane de lei, proprietate care ulterior a fost transferată către Finpar Invest SRL. Ulterior, agenția imobiliară „SOCLU” a valorizat imobilul la preț de 62,8 milioane de lei, adică cu 12,5 milioane de lei mai mult decât a încasat Agenția Proprietății Publice care a semnat contractul de vânzare-cumpărare.

Jurnal.md a amintit că liderul socialiștilor, Igor Dodon, afirmă că s-a împotrivit înstrăinării proprietăţii statului și că ar fi redactat o scrisoare în acest sens președintelui de atunci, Vladimir Voronin. Dodon susţine că nu cunoaşte pe mâna cui a ajuns edificiul.
Recent, Moldova-Agroindbank a anunțat că își va muta sediul la complexul hotelier Codru, potrivit comunicatului de presă al băncii.

Acum 7 ani, actualul lider al democraților, Marian Lupu, spunea în cadrul dezbaterilor electorale la PRO TV cu Igor Dodon, că Vladimir Plahotniuc ar fi implicat în schemele de monopol asupra importurilor de carne și altor produse.

Dansând la nunta lui Shor

Ilan Șor, primarul de Orhei și fostul șef al Băncii de Economii, din conturile căreia au fost făcute transferurile în zonele offshore, susținea, în martie 2015, că a finanțat campania electorală la alegerile locale din 2011 a lui Igor Dodon. „Țin minte că în perioada alegerilor locale din 2011 eram, în special, foarte apropiați. M-am convins că termenul de cumsecădenie vă este necunoscut. Am sărbatorit împreună la nunta mea și ziua mea de naștere și atunci aveam multe lucruri comune, iar acum prezentați drept fapte informații pe care singur spuneți că nu sunt verificate. Omenește, sincer, îmi este obijduitor”, a spus Șor pe o notă de regret în cadrul unei conferinței de presă.

În replică, preşedintele Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, a negat afirmaţiile omului de afaceri Ilan Șor. „Ilan Șor crede că participarea la nunta lui și relațiile personale din anii 2010-2011 pot justifica tăcerea despre furturile de miliarde și fărădelegile lui din sistemul bancar”, a fost reacția lui Dodon. Socialistul a mai spus că Ilan Șor a finațat și continuă să finanțeze Partidul Comuniștilor.

Precizăm că familia Dodon s-a numărat printre invitații la nunta lui Ilan Șor cu interpreta Jasmin din anul 2011.
Recent, compania controlată de Ilan Șor „Dufremol” a transferat circa 300.000 de lei formațiunii PAS, liderul căreia, Maia Sandu, este contracandidatul lui Igor Dodon la prezidențiale. Liderii PAS au anunțat că au returnat banii și că nu-și doresc sume „de proveniență neclară”. Aceștia susțin că în spatele transferurilor ar sta Partidul Socialiștilor. Reprezentanții socialiștilor susțin că nu au nicio legătură că aceste scenarii.
Usatîi îl susține pe „omul lui Plahotniuc”

Relația lui Dodon cu Usatîi a fost una complicată, începând cu ieșirile comune la proteste până la învinuirile acide reciproce. Aceștia spuneau unul despre celălalt că ar fi „omul lui Plahotniuc”, iar în final Renato Usatîi a ajuns la concluzia că în turul al doilea al alegerilor prezidențiale nu poate să o sprijine pe Maia Sandu pentru că ar fi „omul americanilor”. Usatîi a precizat că în turul II Partidul Nostru îl va susține pe Igor Dodon.

Imediat după anunțarea rezultatelor alegerilor prezidențiale din 30 octombrie, socialiștii l-au învinuit pe candidatul Partidului Nostru la alegerile prezidențiale, Dumitru Ciubașenco, că din cauza lui nu au câștigat din primul tur.

În replică, Ciubașenco a spus că ar avea unele condiții către socialiști pentru a anunța în public susținerea pentru Dodon și i-a învinuit de cârdășie cu Plahotniuc. „Dodon e gata să spună că îl va scoate pe Usatîi din căutare internaţională, unde a fost dat de Plahotniuc? Dodon este gata să dizolve imediat Parlamentul şi să convoace alegerile anticipate? Dacă nu, atunci ce treabă am eu cu asta? Mergeţi înainte cu Plahotniuc al vostru şi nu mă bateţi pe mine la cap”, a declarat fostul candidat pentru funcţia de şef al statului.

Usatîi și Dodon se caută în buzunarele lui Plahotniuc

În luna martie 2016 Renato Usatîi spunea că nu va mai ieși împreună cu Dodon la proteste pentru că ultimul ar fi rămas în buzunarul lui Plahotniuc. „M-am debarasat de acest personaj. Noi am început să-l scoatem de sub influența lui Plahotniuc ca să facem lucruri bune. El însă a preferat să rămână politician de buzunar al lui Plahotniuc. De asta Dodon poate să uite și de președinte, și de cariera lui politică. Cu aceste sperietori și povești pe care Dodon obișnuiește să le facă, ca el va ajunge în turul doi”, a declarat Usatîi la emisiunea În Profunzime de la PRO TV.

Un scandal uriaș dintre taberele lui Usatîi și Dodon a fost provocat în ianuarie 2016 de un tânăr din Basarabeasca. Acesta a declarat pentru Publika TV că a fost plătit de formațiunea Partidul Nostru pentru a protesta la Chișinău. Usatîi l-a pus la întrebări pe acest tânăr care i-a spus că a fost trimis de către un reprezentat al socialiștilor la Chișinău că să facă asemenea declarații.

Dodon a respins acuzațiile și a spus că scenariul ar fi fost pregătit de Partidul Democrat. Ulterior, Usatîi și-a prezentat scuzele față de reprezentantul socialiștilor pentru că ar fi citit descifrările convorbirilor acestuia potrivit cărora nu se confirmau spusele tânărului.

Ambele formațiuni au participat la proteste împreună și în toamna anului 2015. Partidul Socialiștilor și Partidul Nostru au instalat zeci de corturi în fața Parlamentului, în așa-zisele „Orășelul Victoriei” și „Orășelul Moldovei”.

Renato Usatîi și Igor Dodon s-au certat și anul trecut din cauza votului dat de consilierii raionali socialiști în favoarea președinților de raion proeuropeni. Usatîi îi numea trădători și „curcani” pentru comportamentul lor.

Usatîi l-a mai acuzat pe Dodon că ar fi cel care a cerut excluderea formațiunii Patria din cursa electorală pentru alegerile parlamentare din anul 2014. Usatîi spunea că există probe, inclusiv înregistrări audio şi video, care ar confirma acest lucru, dar nu le-a mai prezentat. „Aştept să apară nişte probe foarte concrete care ar demonstra că domnul Dodon a fost cel care a rugat unele vedete din UE – că hai scoteţi-l pe Usatîi. Ceea ce am văzut cu ochii mei demonstrează că domnul Dodon a fost cel care a mers, a stat prin genunchi – hai scoteţi-l pe Usatîi, că eu sunt de-a nostru, ne ştim de atâţia ani”, a declarat Renato Usatâi, conchide moldnova.eu.

Evzmd.md

Website evzmd.md

Lasă un comentariu