Evenimentul zilei

Sam02242018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Politică CEC nu a luat încă o hotărâre privind referendumul de la Bălți

CEC nu a luat încă o hotărâre privind referendumul de la Bălți Recomandat

02 Februarie 2018 - 

Comisia Electorală Centrală nu a luat deocamdată o decizie cu referire la referendumul local de revocare a primarului de Bălți. Solicitată de IPN, Alina Russu, președintele CEC, a invocat o notificare a Cancelariei de Stat, Oficiul teritorial Bălți, precum că decizia Consiliului municipal Bălți din 19 ianuarie, care a stabilit organizarea plebiscitului la 4 martie, nu este legală.

Potrivit Alinei Russu, Cancelaria de Stat a expediat notificarea Consiliului municipal Bălți, iar consilierii, timp de 30 de zile, trebuie fie să-și abroge decizia, iar dacă o mențin, trebuie să vină cu argumente în acest sens. „La moment suntem în situația în care așteptăm să vedem care este rezultatul notificării. Din moment ce CEC nu a stabilit prin hotărâre data desfășurării referendumului local de revocare, nu putem vorbi despre desfășurarea unui referendum”, a declarat Alina Russu.

Codul Electoral nu stabilește un termen expres în care Comisia Electorală Centrală trebuie notificată despre adoptarea de către un consiliu local a deciziei de desfășurare a referendumului. Însă, decizia consiliului trebuie sa conțină neapărat data propusă pentru referendum, care poate fi peste cel puțin o luna și nu mai târziu de 45 de zile din data adoptării deciziei. Totodată, CEC trebuie sa constituie circumscripțiile electorale cu cel puțin o lună înainte de ziua referendumului.

 

 

Lasă un comentariu