Evenimentul zilei

Ma08212018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Politică ”Eu las orașul fără corupție”. Renato Usatîi: Demisionând acum, la Bălți vor fi alegeri pe 20 mai, la aceeași dată când au loc mai multe alegeri locale”

”Eu las orașul fără corupție”. Renato Usatîi: Demisionând acum, la Bălți vor fi alegeri pe 20 mai, la aceeași dată când au loc mai multe alegeri locale” Recomandat

14 Februarie 2018 - 

Renato Usatîi a intrat în direct la televiziunea TV8, prin skype, pentru aăși da demisia.

 Renunțarea la funcția de primar a controversatului politician vine după ce la Bălți, la începutul anului, s-a încercat organizarea unui referendum pentru demiterea lui Usatîi, plecat din orașul său de doi ani.

Referendumul a fost inițiat chiar de Usatîi, de la distanță, pentru a demonstra că încă are sprijinul populației. Consultarea publică nu a mai avut loc, așa că aseară, liderul „Partidului Nostru”și-a anunțat demisia prin skype.

„Demisionând acum, la Bălți vor fi alegeri pe 20 mai, la aceeași dată când au loc mai multe alegeri locale. Eu Eu las orașul fără corupție.”

„Va fi un candidat din partea Partidului Nostru. Va fi un om care știe cum funcționează lucrurile. E vorba de Nicolai Grigorișen, actualul primar interimar al municipiului Bălți. Noi trebuie să continuăm ceea ce am început. Am cheltuit în Bălți peste 20 milioane de lei”, a menționat primarul orașului Bălți în cadrul emisiunii ”Politica” de la TV8. 

Potrivit lui Usatîi, după plecarea sa la Moscova, au crescut considerabil presiunile asupra colegilor săi din cadrul primăriei dar și a membrilor de partid. „După Anul Nou amenințările pentru cei care mă susțin au crescut masiv. Oamenilor le sunt deschise dosare penale, sunt comandate articole în presă sau se oferă direct mită. Mulți nu fac față presiunilor, iar activitatea primăriei este blocată. Este nevoie de un nou lider”, a spus Usatîi.

În cadrul aceleași emisiuni, primarul de Bălți a declarat că Vlad Plahotniuc, liderul PDM ar urma să plece din politică după ce va forma o alianță cu cei din Partidul Socialiștilor din R.Moldova. „Igor Dodon este un proiect al lui Plahotniuc. A fost în ultima perioadă de multe ori la Moscova și a vorbit cu oamenii de afaceri de aici, cărora le-a declarat că va face coaliție cu Plahotniuc. Binomul politic al celor doi politicieni ar urma să adune împreună 70 de mandate la alegerile parlamentare din toamnă”, este de părere Renato Usatîi, liderul Partidului Nostru.

Renato Usatii a plecat în 2016 la Moscova, înainte ca Justiția moldoveană să emită pe numele său un mandat de arestare. El este acuzat că în 2010 ar fi comandat asasinarea bancherului rus Gherman Gorbuntov.

 

Lasă un comentariu