Evenimentul zilei

Mie02212018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Politică Proiectele realizate de BERD în Moldova, dar și reformele, puse pe tapet

Proiectele realizate de BERD în Moldova, dar și reformele, puse pe tapet Recomandat

14 Februarie 2018 - 

Există oficiali străini care, atunci când poposesc în vizită la Chișinău, ar trebui să li se acorde onorurile unor șefi de stat sau de guvern. Chiar dacă aceștia sunt modești din fire și nu vor mare publicitate. Printre respectivele persoane se numără șefii de la Banca Mondială, FMI, BERD. De negocierile cu aceștia depinde, în ultimă instanță, drumul pe care va merge în continuare Republica Moldova, va găsi sprijin la greu sau va fi abandonată grijilor și nevoilor. 

Premierul Pavel Filip a avut astăzi o întrevede cu președintele Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Suma Chakrabarti, aflat în vizită de lucru în țara noastră. Șeful Executivului a exprimat recunoștință pentru sprijinul continuu oferit de BERD Republicii Moldova în domenii cheie de cooperare, cum ar fi: dezvoltarea economică și socială, știința și inovarea, reabilitarea infrastructurii, susținerea integrării în piețele energetice europene și diversificarea surselor de energie.

Totodată, Pavel Filip a apreciat suportul acordat de BERD Consiliului Economic, care reprezintă o platformă eficientă de dialog dintre Guvern și mediul de afaceri, contribuind la îmbunătățirea cadrului de reglementare a activității de întreprinzător. Printre proiectele din agenda de reforme, elaborate pe această platformă se numără reducerea actelor permisive, optimizarea raportării, modificarea Codului muncii, precum și alte inițiative importante pentru mediul de afaceri.

Prim-ministrul s-a referit și la implementarea reformei administrației publice centrale, inclusiv pentru  sporirea capacității instituțiilor de a utiliza eficient asistența financiară externă, relevă serviciul de presă al Guvernului.

În context, Pavel Filip a subliniat importanța asistenței oferite de BERD pentru îmbunătățirea securității energetice a țării în conformitate cu angajamentele asumate în cadrul Tratatului Comunității Energetice și al Acordului de Asociere RM-UE.  În mod special, a fost evidențiată construcția conductei de gaz Ungheni-Chișinău.

La rândul său, președintele BERD a apreciat eforturile Guvernului pentru îmbunătățirea mediului de afaceri, reducerea birocrației și asigurarea stabilității în sectorul bancar, fapt ce sporește atractivitatea țării pentru investitori. Suma Chakrabarti a confirmat disponibilitatea BERD de a susține în continuare Republica Moldova în realizarea reformelor orientate spre asigurarea dezvoltării economice durabile. Printre direcțiile prioritare ale Strategiei BERD pentru Republica Moldova pentru anii 2017-2020 se numără restructurarea sectorului bancar, îmbunătățirea securității energetice, susținerea întreprinderilor private, promovarea comercializării utilităților publice și îmbunătățirea infrastructurii.

În anul trecut, BERD a acordat Republicii Moldova  asistență financiară în valoare de 131 milioane de euro pentru implementarea a 10 proiecte, între care finanțarea construcției gazoductului Ungheni-Chișinău, susținerea sectorul bancar, finanțarea măsurilor de eficientă energetică. De la începutul activității sale în țara noastră, BERD a finanțat 122 proiecte în valoare de peste 1,2 miliarde de euro. 

 

 

Lasă un comentariu