Evenimentul zilei

Vi10192018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Politică PAS după anunțul democraților: Plahotniuc reconfirmă alianța PDM-PSRM la alegeri

PAS după anunțul democraților: Plahotniuc reconfirmă alianța PDM-PSRM la alegeri Recomandat

06 Martie 2018 - 

Partidul Acțiune și Solidaritate califică declarațiile liderului Partidului Democrat precum că PDM este gata să susțină un candidat unic al partidelor proeuropene și de dreapta, ca fiind mincinoase. PAS consideră că Vlad Plahotniuc, prin declarațiile sale, reconfirmă alianța PDM-PSRM la alegeri.

„Conducerea PDM-ului, respectând tradiția de a susține candidatul socialiștilor, vrea, și de această dată, să îl facă câștigător pe Ceban (n.r. Ion Ceban, liderul fracțiunii PSRM în CMC) sau pe oricine va fi candidatul PSRM la primărie. Declarațiile lor sunt mincinoase, fapt demonstrat în campania prezidențială, când au vrut să ponegrească candidatul unic proeuropean prin susținerea lor toxică, în realitate sprijinindu-l pe Dodon cu toată mașinăria lor administrativă și mediatică”, menționează PAS.

Formațiunea mai menționează că nu negociază cu PDM nici pe acest subiect, nici pe altele, poziție expusă de nenumărate ori și cu diverse ocazii. PAS reamintește că „decizia de a nu purta negocieri și de a nu coopera cu PDM și PSRM, vinovați de dezastrul din țară, a fost adoptată la Congresul Partidului Acțiune și Solidaritate din 10 septembrie 2017”.

Liderul PDM, Vlad Plahotniuc, a declarat marți, 6 martie, că formațiunea nu va avea un candidat propriu la funcția de primar general al municipiului Chișinău, dar este gata să susțină un candidat unic la partidelor proeuropene și de dreapta. Potrivit lui, un candidat comun al PAS, PPPDA, PL și PPEM, susținut de PDM, are șanse reale să câștige alegerile locale noi în capitală și să fie oferită o înfrângere categorică socialiștilor.

Lasă un comentariu