Evenimentul zilei

Vi10192018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Politică Spicherul, optimist: Banii din UE vor ajunge în țară, pentru că Moldova a îndeplinit toate condițiile

Spicherul, optimist: Banii din UE vor ajunge în țară, pentru că Moldova a îndeplinit toate condițiile Recomandat

13 Iunie 2018 - 

Președintele Parlamentului, Andrian Candu, dă asigurări că banii promiși de Uniunea Europeană vor ajunge în țară cât mai curând, pentru că Republica Moldova a îndeplinit toate condițiile înaintate. Declarația a fost făcută într-o emisiune televizată, transmite IPN.

Șeful legislativului spune că vineri a fost pornită ultima procedură de evaluare în ceea ce privește Republica Moldova. „Uniunea Europeană spune că condițiile au fost îndeplinite, urmează transferarea banilor”, a declarat președintele Parlamentului. 

Politicianul spune că cel mai mult trebuie să intereseze Guvernul și guvernarea dacă vor ajunge și când vor ajunge banii europeni la Chișinău. „Dacă banii aceștia nu vin, Pavel Filip, Andrian Candu și Vladimir Plahotniuc au o problemă din punctul de vedere al unui minus în proiectele pe care le-au pornit sau vor să le pornească. Noi suntem cei care ar trebui să fim interesați foarte mult ca să facem unele proiecte în beneficiul cetățenilor”, a spus politicianul.

Referindu-se la alegerile parlamentare din toamnă, Andrian Candu exclude faptul că PDM ar putea ajunge în opoziție după scrutin și spune că ar putea să fie în coaliția de guvernare cu partidul Maiei Sandu și cu cel al lui Andrei Năstase. De asemenea, președintele Parlamentului spune că PDM nu va face alianță cu partidul lui Renato Usatîi și cu Partidul Socialiștilor. „PDM-ul va mai fi la guvernare patru ani, cel puțin”, susține Andrian Candu.

În ceea ce-l privește pe primarul ales, Andrei Năstase, șeful legislativului spune că acesta poate miza pe sprijinul guvernării, pentru că trebuie să prevaleze interesele cetățenilor. „Dacă va fi nevoie, sigur că poate să se bazeze pe Guvern și pe Parlament”, a declarat Andrian Candu.

În altă ordine de idei, Andrian Candu a menționat că Vasile Botnari a fost numit în funcția de director al Serviciului de Informații și Securitate pentru că are capacități și din punct de vedere al managementului, și din punctul de vedere al înțelegerii unor procese. „Noi la SIS avem intenția să trecem printr-o reformă și o reorganizare bună instituțională. Credem că el este persoana potrivită, la locul potrivit și la timpul potrivit”, a precizat politicianul.

 

 

Lasă un comentariu