Evenimentul zilei

Lun07232018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Politică Interesele țării, mai presus de orice: premierul Filip la sfat cu ambasadorii

Interesele țării, mai presus de orice: premierul Filip la sfat cu ambasadorii

09 Iulie 2018 - 

Pentru a avea o politică externă eficientă, trebuie luată în calcul situația internațională generală, dar și politica externă și cea internă, ambele urmând să fie orientate în beneficiul cetățeanului. Declarația aparține premierului, Pavel Filip, făcută în cadrul Reuniunii anuale a diplomației moldovenești, organizată de MAEIE, care are loc în perioada 9–11 iulie curent. Potrivit premierului, diplomația moldovenească „trebuie să fie proactivă, să promoveze interesele Republicii Moldova și oportunitățile investiționale”, transmite IPN.

„Obiectivul nostru este ca cetățenii, în urma activității noastre ca Guvern și a dumneavoastră, ca reprezentanți ai Guvernului peste hotare, să trăiască mai bine. Și nu în zadar am ales vectorul european, acesta este singurul nostru plan și ne dorim, în primul rând, să preluăm principiile, abordările și valorile europene”. Prim-ministrul a menționat că Republica Moldova are relații foarte bune cu statele vecine, dar și la nivel regional, în cadrul Parteneriatului Estic. Drept un succes diplomatic recent a fost relevată aprobarea de către ONU a Rezoluției privind retragerea trupelor străine de pe teritoriul Republicii Moldova.

Premierul și-a exprimat dezacordul cu rezoluția aprobată recent de Parlamentul European, acțiune care a avut la bază raționamente politice. Totodată, Pavel Filip a specificat că oferirea unor noi tranșe de finanțări din partea FMI și a Băncii Mondiale sunt un certificat de încredere pentru autoritățile de la Chișinău și reprezintă o apreciere obiectivă a stabilizării situației macroeconomice din țară. Șeful Executivului a menționat că reformele implementate de Guvern, în mod special, în sectorul bancar, al justiției, al mediului de afaceri și pe segmentul transnistrean, vor fi continuate cu aceeași intensitate. „Tot ce și-a asumat acest Guvern a fost îndeplinit. Și în sectorul justiției vom munci mai mult, pentru că nu există stat dezvoltat fără a asigura supremația legii”, a subliniat Pavel Filip.

Pavel Filip a subliniat că un rol esențial în politica externă îi revine comunicării, iar pentru a avea o comunicare bună pe plan extern, trebuie înțeleasă foarte bine situația internă, astfel încât să nu existe loc pentru percepții greșite în baza speculațiilor și interpretărilor cauzate de dezinformare de natură politică. Astfel, premierul a solicitat ambasadorilor să fie foarte bine documentați despre situația curentă din țară și să promoveze interesele Republicii Moldova și oportunitățile investiționale.

Reuniunea anuală a diplomației moldovenești are loc după o pauză de șase ani și urmărește scopul de a examina chestiunile legate de activitatea misiunilor diplomatice și de a spori eficiența acestora, precum și realizarea politicii externe și stabilirea unor noi sarcini și priorități. 

 

 

Lasă un comentariu