Evenimentul zilei

Lun07232018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Politică Vicepreședintele PDM: Rezoluția Parlamentului European este neplăcută, politic dificilă, și va aduce consecințe pentru cetățeni

Vicepreședintele PDM: Rezoluția Parlamentului European este neplăcută, politic dificilă, și va aduce consecințe pentru cetățeni Recomandat

10 Iulie 2018 - 

Vicepreședintele PDM, Vladimir Cebotari, susține că rezoluția Parlamentului European prin care se recomandă Comisiei Europene să suspende orice plăți prevăzute de asistență macrofinanciară, dar și sprijinul bugetar pentru Moldova, este neplăcută, politic dificilă și va aduce consecințe pentru toți cetățenii Republicii Moldova. Însă PDM are soluții, astfel încât aceștia să nu simtă disconfortul care putea fi creat prin rezoluție. Declarația a fost făcută în cadrul briefingului săptămânal al formațiunii, transmite IPN.

Potrivit vicepreședintelui PDM, spre regret, rezoluția, care a fost aprobată în mare grabă, fără discuții și clarificări, a admis un șir de declarații greșite. „Rezoluția nu schimbă pentru noi abordarea în cursul nostru european, în angajamentele pe care noi le avem și toate proiectele pe care noi le-am anunțat”, a spus Vladimir Cebotari.

Întrebat fiind dacă se va ține cont de recomandările Parlamentului European, fixate în rezoluție, privind consultarea opiniei ONG-urilor și a presei, când Parlamentul va adopta în lectură finală Codul Audiovizualului, Vladimir Cebotari a menționat că proiectul de document este propus și redactat de societatea civilă și reprezentanți ai presei și că nu este nevoie de rezoluție pentru ca guvernarea să continue să-și onoreze angajamentele. „Suntem serioși pentru ca să nu avem nevoie de astfel de hârtii”, a spus vicepreședintele PDM.

Parlamentul European a adoptat, pe 5 iulie, o rezoluție prin care recomandă Comisiei Europene să suspende orice plăți prevăzute de asistență macrofinanciară, dar și sprijinul bugetar pentru Republica Moldova. Europarlamentarii consideră că orice decizie privind plățile viitoare ar trebui să se ia numai după alegerile parlamentare planificate și cu condiția ca acestea să aibă loc în conformitate cu standardele recunoscute la nivel internațional și să fie evaluate de către organisme internaționale specializate.

Lasă un comentariu