Evenimentul zilei

Vi11162018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Politică Cu CÂT mărește guvernul salariile profesorilor înainte de alegerile parlamentare

Cu CÂT mărește guvernul salariile profesorilor înainte de alegerile parlamentare Recomandat

11 Iulie 2018 - 

Robinetul măsurilor populiste de campanie a fost deschis, astăzi, când Guvernul a anunțat că profesorii vor primi salarii mai mari, începând cu 1 septembrie curent Salariul de funcție al cadrelor didactice și al personalului științifico-didactic din instituțiile de învățământ finanțate de la buget va fi indexat cu 8%.

Anunțul vine după ce, marți, vicepreședintele Partidului Democrat, Vladimir Cebotari, a anunțat că Salariile angajaților autorităților publice locale (APL), respectiv primari și personalul din primării, preponderent din comune, vor crește cu până la 50%, începând cu luna august.

 

În urma modificărilor propuse, salariul de funcție al unui rector va spori până la 6.460 lei, iar al unui profesor universitar – până la 4.840 lei. Cu 325 de lei sa va majora salariul conferențiarilor universitari, iar cel al lectorilor va crește cu circa 300 de lei. De menționat că de salarii majorate vor beneficia și asistenții universitari, antrenorii și formatorii din învățământul superior. După același algoritm vor fi majorate salariile angajaților din învățământul general și profesional tehnic.

 

Pentru efectuarea majorărilor, în anul curent, în bugetul de stat sunt prevăzute mijloace în sumă de 130 milioane de lei.

 

Salariile de funcție ale cadrelor didactice și ale personalului științifico-didactic se indexează anual, la 1 septembrie, pe măsura creșterii procentuale a salariului mediu prognozat pe economia națională, față de salariul mediu al cadrelor didactice atins în ultimul trimestrul al anului precedent. În condițiile în care în trimestrul IV al anului 2017 salariul mediu a constituit 5722 de lei, iar cuantumul salariului mediu lunar pe economie prognozat pentru anul curent este de 6180 de lei, indexarea va fi de 8%.

 

 

Lasă un comentariu