Evenimentul zilei

Vi09202019

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Politică VIDEO// NĂSTASE spune un NU răspicat oricăror alianțe cu PSRM sau PD. Blocul ACUM își reafirmă verticalitatea: „Dacă toți în politică am face ca Dodon sau Plahotniuc, unde ar mai ajunge țara asta?”

VIDEO// NĂSTASE spune un NU răspicat oricăror alianțe cu PSRM sau PD. Blocul ACUM își reafirmă verticalitatea: „Dacă toți în politică am face ca Dodon sau Plahotniuc, unde ar mai ajunge țara asta?” Recomandat

08 Martie 2019 - 

Liderul PPDA, Andrei Năstase, a spulberat joi seară toate scenariile privind o eventuală alianța a blocului ACUM fie cu PD, fie cu PSRM pentru a forma majoritatea la guvernare. De altfel, mai mulți analiști politici și jurnaliști au ventilat aceste scenarii în spațiul public și au pus presiune pe blocul ACUM pentru a forma o alianță de conjunctură cu Dodon și socialiștii săi împotriva PD-ului.

Media

În ciuda faptului că au fost vehiculate astfel de scenarii în ultima vreme în spațiul public, Năstase a precizat răspicat, în cadrul emisiunii „Puterea a patra”, că cele două formațiuni – PPDA și PAS – nu vor conlucra nici cu PSRM și nici cu PD, așa cum de altfel s-au angajat prin semnarea unui document în acest sens cu doar câteva zile înainte de scrutinul parlamentar.

„Dumneavoastră de ce insistați pe această problemă? Eu vă cunosc ca un jurnalist bine informat și nu aveți cum să nu fi observat că de-a lungul timpului am zis că nu vom face alianță nici cu PSRM, al cărui președinte informal este chiar Igor Dodon și nu vom face alianță nici cu partidul lui Plahotniuc”, a răspuns Năstase moderatorului emisiunii Gheorghe Gonța, care l-a întrebat despre o eventuală alianță post-electorală cu socialiștii (min 9:15).

„După ce am promis oamenilor în campania electorală, am făcut chiar și un angajament scris care s-a produs cu data de 21 februarie (...) cuvântul dat este normă pentru noi în blocul ACUM, este lege. Pentru că ne-am propus, încă din 13 septembrie 2015 atunci când am ieșit în PMAN, și ne-am angajat să edificăm o alternativă la actuala guvernare, am spus încă de atunci că ne vom ține de cuvânt. Că vom fi onești, integri și profesioniști”, a declarat Năstase.

Fără compromisuri

Acesta a reiterat că deja ACUM s-a expus pe subiectul excluderii oricărui tip de alianțe post-electorale cu PSRM.

„Credeți că după o săptămână de la alegeri vom spune că vom face alianță?”, a întrebat retoric Năstase. El a afirmat că în activitatea politică el este consecvent, spre deosebire de Igor Dodon care în 2016 promitea și se angaja în scris că nu va „colabora cu Plahotniuc”.

„Asta spunea Dodon. Diferența dintre el și mine, este că eu sunt omul cuvântului. Eu mă țin de cuvânt. Altfel, țara asta n-ar mai avea nimic (...) Dacă toți în politică am face ca Dodon, ca Plahotniuc, ca Leancă, Ghimpu sau Chirtoacă, unde ar mai ajunge țara asta? Nicăieri! S-ar perpetua aceeași stare proastă a lucrurilor. Iată de ce este timpul să vină niște oameni de caracter, care își țin cuvântul și îi respectă pe cei care le-a dat votul”, a mai spus el.

El am mai adăugat că acum, în Parlament, este prezentă a opoziție democratică, a unor oameni de calitate care au venit direct din stradă și sunt integri. „Noi nu facem ce au făcut alți politicieni. De altfel nici nu am fost mulți dintre noi politicieni până acum”, a mai spus el. 

Scenariu PSRM”, trimis la coșul de gunoi

Năstase a spus că respectă părerea unor analiști care au îndemnat la o alianță de conjunctură cu PSRM pentru „a distruge PD” și apoi să fie organizate alegeri anticipate, dar a negat un astfel de scenariu.

El a precizat că acești analiști au libertatea să spună ce doresc, dar că el și partidele blocului ACUM au o responsabilitate politică.

„Eu țin foarte mult la cuvântul dat și mi-aș dori foarte mult ca în R. Moldova, oamenii de stat să-și respecte cuvântul dat, asta pe de o parte. Pe de altă parte, de ce ar trebui să merg după analizele și expertizele unora? De ce ar trebui să merg după analizele și expertizele altora, dacă în joc sunt niște principii și valori de la care noi nu deviem și pe care nu le negociem. Noi nu le târguim”, a conchis Năstase.

Lasă un comentariu