Evenimentul zilei

Mie08212019

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Politică Zeci de decizii protocolare, semnate între Chişinău şi Tiraspol, au adus beneficii locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului

Zeci de decizii protocolare, semnate între Chişinău şi Tiraspol, au adus beneficii locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului

06 Aprilie 2019 - 

Este declaraţia şefului Misiunii OSCE în Moldova, pe care a făcut-o ieri, la conferinţa „Dialoguri Transnistrene”, organizată la Chişinău, de Institutul pentru Inițiative Strategice.

Autorităţile au mai convenit ca diplomele de studii, eliberate de Universitatea din Tiraspol, să fie apostilate. Astfel, mai mulţi studenţi vor putea să-şi continue studiile în străinătate.
„Cred că este important cu această idee, cu acest dialog să mergem mai departe, pentru că populaţia de pe ambele maluri ale Nistrului a profitat de la aceste deciziii. În acelaşi moment, noi am creat încredere între ambele părţi”, a declarat şeful Misiunii OSCE în Republica Moldova, Claus Neukirch.
Introducerea numerelor de înmatriculare neutre pentru maşinile din regiunea transnistreană le-a permis, pentru prima dată, şoferilor din stânga Nistrului să circule în afara Republicii Moldova.
„Doar din momentul lansării mecanismului din 1 septembrie 2018 şi până în prezent peste trei mii de permise de conducere au fost schimbate în cele ale Republicii Moldova”,  a afirmat vicepremierul pentru Reintegrare, Cristina Lesnic.
Sunt însă şi probleme ce urmează a fi soluţionate.
„O parte care rămâne nesoluţionată este accesul oficialilor în regiunea transnistreană. Problema legată cu importul medicamentelor prin frontiera de est contează foarte mult pentru siguranţa şi securitate alimentară”, a comunicat vicepremierul pentru Reintegrare, Cristina Lesnic.
Şi experţii din stânga Nistrului recunosc faptul că o bună comunicare dintre reprezentanţii Chişinăului şi Tiraspolului aduc rezultate importante pentru oameni.
„Deciziile protocolare, semnate anterior, într-adevăr, se implementează. Acesta este un succes mare, probabil cel mai mare în cei 25 de ani de negocieri. Un asemenea progres nu a mai fost”, a spus expertul din Tiraspol, Igor Şornicov.
În acest an, Guvernul de la Chişinău va investi cu cinci milioane de lei mai mult, faţă de 2018, pentru dezvoltarea și modernizarea localităților din Zona de Securitate. În total, în acest sens au fost alocate 15 milioane de lei pentru 35 de proiecte.

Lasă un comentariu