Evenimentul zilei

Ma07232019

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Politică Valentina Buliga, demisă din funcția de președinte al CNAS

Valentina Buliga, demisă din funcția de președinte al CNAS

24 Iunie 2019 - 

Valentina Buliga a fost demisă din funcţia de președinte al Casei Naţionale de Asigurări Sociale (CNAS). Un proiect de hotărâre în acest sens a fost aprobat la şedinţa Guvernului luni, 24 iunie, scrie IPN. 

Premierul Maia Sandu a declarat că, până la numirea directorului general al CNAS, atribuţiile acestuia urmează să fie executate de către Tatiana Popa, care este vicepreşedinta instituţiei. Valentina Buliga, care este membră a Partidului Democrat, a fost desemnată la şefia CNAS în decembrie 2018. În 2009-2015 Valentina Buliga a fost ministru al muncii, protecţiei sociale şi familiei. 

În aceeaşi şedinţă, premierul Maia Sandu i-a solicitat ministrului economiei şi infrastructurii, Vadim Brînzan să iniţieze o procedură de cercetare disciplinară a lui Ghenadie Sajin, şeful Agenţiei pentru Supraveghere Tehnică, fosta Inspecţie de Stat în Construcţii. „Chiar dacă în prezent el este preşedintele raionului Ialoveni, este în continuare şi şef titular al Agenţiei pentru Supraveghere Tehnică. Toată lumea cunoaşte abuzurile şi încălcările pe care le-a comis acest om în funcţia pe care a deţinut-o. Cred că este cazul să se investigheze şi cerceteze aceste abuzuri şi să veniţi cu o decizie potrivită”, a notat Maia Sandu. 

De asemenea, cabinetul de miniştri a aprobat şi cererea de demisie depusă de Vitalie Iurcu din funcţia de secretar de stat al Ministerului Economiei şi Infrastructurii. 

Lasă un comentariu