Evenimentul zilei

Mie08212019

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Politică Programul de dobândire a cetățeniei R. Moldova prin investiții va fi suspendat

Programul de dobândire a cetățeniei R. Moldova prin investiții va fi suspendat

18 Iulie 2019 - 

Programul de dobândire a cetățeniei prin investiții va fi suspendat în ședința de vineri, 19 iulie, a Parlamentului. Declarația a fost făcută de președintele Igor Dodon după ședința Consiliului Suprem de Securitate, relatează IPN.

Potrivit președintelui, programul va fi suspendat până se vor clarifica mai multe detalii privind desfășurarea acestuia. „Sunt întrebări referitor la companiile care sunt implicate. Există o companie internațională, cu bun nume, care a fost atrasă în acest proiect, dar sunt și câteva companii mai mici, inclusiv moldovenești, cu proprietari dubioși”, a spus Igor Dodon.

34 de cereri, unele dintre care au fost examinate, altele fiind în proces de examinare. Comisia nu va mai primi cereri până la luarea unei decizii.

Lasă un comentariu