Evenimentul zilei

Lun11182019

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Politică Maia Sandu: Pentru moment, noi o să semnăm următorul plan de acțiuni cu NATO

Maia Sandu: Pentru moment, noi o să semnăm următorul plan de acțiuni cu NATO Recomandat

30 August 2019 - 

Premierul Maia Sandu susține că Guvernul de la Chișinău nu a primit nicio scrisoare oficială despre intenția Moscovei de a semna cu R. Moldova un acord de colaborare în domeniul militar, așa cum se arată într-un comunicat de presă al Ministerului rus al Apărării.

„Noi avem proceduri pe care le respectăm. Dl Șoigu (ministrul rus al Apărării - n.r.) a fost aici într-o vizită privată, așa cum am spus și anterior. Dacă o să vină o scrisoare oficială, o să vorbim despre asta. Pentru moment, noi o să semnăm următorul plan de acțiuni cu NATO”, a declarat astăzi la Guvern Maia Sandu.
Premierul a mai anunțat că a dispus o anchetă internă, după ce Poliția a tratat vizita lui Serghei Șoigu la Chișinău, de pe 24 august curent, ca pe una oficială: „Cineva nu a respectat ordinul prim-ministrului”.
Menționăm că, ieri, la întrevederea cu John Bolton, consilierul Preşedintelui SUA pentru securitate naţională, Maia Sandu a discutat cu oficialul american despre fortificarea și modernizarea sectorului de securitate și apărare.
„Anul acesta vom negocia un nou Plan Individual de Acțiuni al Parteneriatului Moldova – NATO și vom trece la cea de-a doua fază a Iniţiativei de Consolidare a Capacităţilor de Apărare pentru Republica Moldova, susținerea SUA în aceste sens fiind fundamentală. Doar așa putem contribui la consolidarea capabilităților militare și la fortificarea sistemului de securitate național, abil în gestionarea amenințărilor atât convenționale, cât și hibride. Doar așa putem deveni un partener stabil care nu doar consumă, dar și oferă securitate”, a declarat Maia Sandu.

Lasă un comentariu