Evenimentul zilei

Sam10192019

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Politică Candidații Blocului ACUM la funcțiile de primar în suburbiile capitalei

Candidații Blocului ACUM la funcțiile de primar în suburbiile capitalei Recomandat

16 Septembrie 2019 - 

Blocul ACUM și-a prezintat candidații la funcția de primar pentru cinci suburbii ale municipiului Chișinău: Budești, Condrița, Cruzești, Vadul lui Vodă și Ghidighici, relatează IPN.

La Budești candidează Sergiu Brînză, care este băștinaș. Acesta a absolvit Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, facultatea de Istorie și Etnopedagogie. A activat la Muzeul Național de Istorie a Moldovei, iar în prezent este de director la Liceul teoretic „Budești”, activând de opt ani cu un colectiv de peste 50 de oameni și aproximativ 500 de elevi.

Candidatul din Condrița este Svetlana Zagareanu, care de asemenea este băștinașă. Din 2011 și până în 2015, a activat în calitate de consilier local. Din 2017 până în prezent activează în oficiul poștal al satului. Potrivit PAS, ca primar, va depune toate eforturile ca mediul de viață al locuitorilor să prospere.

În localitatea Cruzești candidează Igor Zaporojan, care a absolvit Facultatea de Istorie și Psihologie la Universitatea de Stat a Moldovei, o perioadă de timp activând la Universitate, dar salariul mic l-a determinat să inițieze o afacere proprie în domeniul construcțiilor metalice. Formațiunea precizează că Igor Zaporojan înțelege foarte bine rolul antreprenorilor în localitatea Cruzești, iar în calitate de primar va munci pentru ca mai mulți antreprenori să poată iniția afaceri în Cruzești.

La Vadul lui Vodă candidează Viorel Onofriciuc, care are o experiență bogată în domeniul public, deși este implicat în cel privat de mai bine de 20 de ani. A activat în calitate de inginer în secția de dezvoltare social-economică a Primăriei orașului Vadul lui Vodă. Apoi a fost transferat în funcția de consilier-referent al primarului. Au urmat alte funcții publice, ceea ce îi oferă un avantaj în cunoașterea mecanismelor de funcționare ale autorităților publice locale.

Candidatul la Ghidighici este Angela Caraman, care a absolvit facultățile de filologie și drept la Chișinău. A activat mai bine de 19 ani în serviciul public, atât la nivel local, cât și la nivel central, dintre care peste 12 ani în funcții de conducere. Pentru dezvoltarea sa personală, a susținut teza de master în domeniul administrației publice și, recent a urmat masteratul în domeniul managementului politic și electoral. Problemele localității îi sunt cunoscute și din calitate de secretar al Consiliului local Ghidighici între anii 2016-2018.

 

Lasă un comentariu