Evenimentul zilei

Ma01282020

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Politică Construcția a două aeroporturi noi în R. Moldova, necesare pentru a crea condiții favorabile rușilor pentru ca ei să-și apropie trupele de hotarul cu NATO

Construcția a două aeroporturi noi în R. Moldova, necesare pentru a crea condiții favorabile rușilor pentru ca ei să-și apropie trupele de hotarul cu NATO

05 Decembrie 2019 - 

Construcția a două aeroporturi noi în nordul și sudul țării, despre care a menționat recent președintele Igor Dodon este o idee lipsită de logică, în condițiile în care cele care sunt în Republica Moldova nu sunt exploatate. De această părere sunt mai mulți experți care nu exclud că în spatele acestei idei se ascund niște interese care ar fi în detrimentul interesului național al Republicii Moldova, relatează RADIO CHIȘINĂU.

 

Fostul reprezentant al Chișinăului în Comisia Unificată de Control, Ion Leahu, nu exclude că noile aeroporturi ar fi necesare pentru a crea condiții favorabile Federației Ruse de a se apropia de granițele NATO.

„Foarte ușor este să aluneci pe făgașul conspirologic. În legătură cu relațiile speciale ale lui Dodon cu Moscova s-ar putea de presupus că construcția a două aeroporturi este necesară de a crea pentru ruși condiții pentru ca ei să-și apropie trupele de hotar cu NATO. Și, în principiu, așa o teorie, așa o presupunere nu este lipsită de logică”, a spus Ion Leahu. 

Ion Leahu a amintit despre Aeroportul Internațional Bălți și Aeroportul Internațional Mărculești care, deși dispun de toată infrastructura necesară, nu sunt exploatate. În aceste condiții, ideea construcției unor noi aeroporturi este lipsită de logică, mai ales că Republica Moldova se află într-o situația financiară precară, mai crede expertul.

 „Dacă este nevoie din punct de vedere a economiei Republicii Moldova, de ce nu sunt valorificate aceste două aeroporturi? Cineva a calculat volumul mărfurilor și pasagerilor care vor circula prin acest aeroport, îi capabil, în genere, să restituie cheltuielile de investiții?”, a mai adăugat Ion Leahu. 

Construcția noilor aeroporturi nu ține de prerogativa șefului statului, opinează fostul ministru al Apărării, Viorel Cibotaru. Totodată, el consideră că, din punct de vedere economic și militar, Republica Moldova are nevoie de, încă, un aeroport în sudul țării. În același timp, el atenționează că există suspiciuni și riscuri legate de construcția noilor aeroporturi, mai ales că propunerea vine din partea șefului statului care este un pro-rus.

„Ca fost ministru al Apărării, ca un expert în domeniu securității, eu zic că există riscurile ca aceste aeroporturi, ca și Aeroportul din Chișinău apropo, pot fi folosite și în scopuri care ar fi în detrimentul interesului internațional al Republicii Moldova, dar acțiunile acestea ar fi, astăzi, absolut ilegale, absolut condamnabile și eu cred că ar fi luate măsuri ca aceste măsuri să nu prindă amploare. Mă refer la faptul că Republica Moldova este în vecinătatea, nemijlocită, cu alianța Nord Atlantică și Uniunea Europeană în care există și politica de sancțiuni, în care există și un concept de reziliență față de acțiunile ilegale ale Rusiei, inclusiv, în bazinul Mării Negre”, a menționat Viorel Cibotaru.   

Amintim că după ultima ședință a Consiliului Suprem de Securitate, Igor Dodon a declarat că insistă pe deschiderea a două aeroporturi internaționale, în nordul și în sudul țării. Anterior, bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah, declara că un aeroport internațional de pasageri și mărfuri ar urma să fie construit în Ceadîr-Lunga.   

Lasă un comentariu