Evenimentul zilei

Sam07042020

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Politică România Republica Moldova participă la Târgul de Turism al României

Republica Moldova participă la Târgul de Turism al României

20 Februarie 2020 - 

Turiştii din România vor putea vizita diferite zone şi obiective culturale din Moldova, vor putea merge la crame şi vor degusta vinuri, dar şi preparate savuroase, vor intra în contact cu locuitorii şi cu tradiţiile care se încearcă a fi păstrate cât mai autentic, a declarat Cristina Frolov, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Turism Receptor din Republica Moldova (ANTRIM).

Republica Moldova prezintă oferta turistică, dar şi cele mai noi proiecte care urmează să fie finalizate în martie. "Unul dintre acestea este Drumul Vinului care cuprinde, aşa cum indică şi denumirea, destinaţii oenologice. Drumul Vinului este format din trei rute care acoperă trei zone viticole cu indicaţii geografice protejate: Valul lui Traian, Ştefan Vodă şi Codru", se menţionează într-un comunicat al asociaţiei.
Republica Moldova este una dintre destinaţiile turistice care trebuie neapărat vizitate conform publicaţiilor Lonely Planet şi New York Times, iar Winerist.com a inclus Moldova în top 10 destinaţii pentru 2020, alături de Marea Britanie, Italia şi Australia, recomandând această ţară, în special, pentru turismul viticol.
"Suntem în procesul de elaborare a unor trasee turistice la crame care pot oferi condiţii de cazare şi servicii turistice. Iniţial aveam 18 crame ce trebuiau incluse în Drumul Vinului. Între timp, numărul acestora a ajuns la 25. Printre cele mai cunoscute se numără Purcari, Castel Mimi, cramele subterane Mileştii Mici şi cele de la Cricova, Chateau Vartely, Asconi Winery, la care se adaugă şi crame renumite pentru vinurile de calitate, care curând vor oferi facilităţi turistice. Aici putem enumera Gitana Winery, Fautor Winery, Vinăria Hînceşti, Vinăria din Vale, dar şi alte crame", a mai spus preşedintele ANTRIM.
La rândul său, Rodica Verbeniuc, director general al Agenţiei de Investiţii din Republica Moldova, a menţionat că turismul receptor din Republica Moldova a înregistrat o creştere efectivă de 7,6% a numărului de turişti, cifră ce depăşeşte cu 4,6% prognozele. "Tot mai mulţi vizitatori aleg ţara noastră drept destinaţie turistică cu experienţe autentice pentru a gusta din oferta vinicolă, gastronomică, culturală, agro, de eveniment şi de aventură. Agenţia de Investiţii este partenerul industriei turismului în eforturile acestuia de promovare şi susţine financiar, dar şi organizatoric participarea sectorului la TTR pentru al doilea an consecutiv. (...) Pentru acest an ne propunem să promovăm oferta turistică pe noi pieţe-sursă, să conectăm Moldova la fluxul turistic internaţional prin elaborarea rutelor transfrontaliere, să creştem competenţele prestatorilor de servicii turistice şi să diversificăm produsului turistic local în conformitate cu tendinţele moderne", a precizat Rodica Verbeniuc.
Costul pentru o vizită la crame este între 15-30 de euro, cazarea la un hotel de 4 stele din Chişinău este aproximativ 80 de euro/noapte, iar turoperatorii spun că Republica Moldova este o destinaţie ideală atât pentru city-break-uri, cât şi pentru sejururi de lungă durată.
Oferta Republicii Moldova le propune turiştilor şi activităţi în aer liber, observarea păsărilor în zonele rezervaţiilor naturale şi rute special concepute pentru hiking şi biking. De asemenea, în Moldova, vor avea loc numeroase evenimente cum ar fi: Velohora, DescOpera, Ia Mania, Hodina şi Ziua Naţionala a Vinului. Cei interesaţi de oferta turistică a Republicii Moldova pot să afle mai multe informaţii la standul 144-145, pavilionul B2, în perioada 20-23 februarie, sau printr-un email trimis la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. .

Lasă un comentariu