Evenimentul zilei

Dum07052020

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Politică Alegeri Locale 2015 Panorama Trump s-a lăudat cu promisiunile sale „respectate” şi cu o economie în creştere în faţa unui Congres divizat

Trump s-a lăudat cu promisiunile sale „respectate” şi cu o economie în creştere în faţa unui Congres divizat

05 Februarie 2020 - 

Cu nouă luni înainte de alegerile prezidenţiale din SUA, Donald Trump s-a lăudat marţi cu promisiunile sale „respectate” şi cu o economie în creştere, fără a spune un cuvânt despre procesul său de impeachment, în preziua pronunţării verdictului, care va fi cel mai probabil o achitare, relatează AFP, citată de Agerpres.

 

Divizarea care domneşte în clasa politică, ca şi în întreaga ţară, a fost palpabilă în timpul tradiţionalului discurs al preşedintelui privind Starea Uniunii. Preşedintele SUA a evitat ostentativ să strângă mâna întinsă de preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi. Aceasta din urmă, odată alocuţiunea încheiată, a rupt într-un gest inedit exemplarul pe care îl primise din discursul preşedintelui.

„Spre deosebire de atâţia alţii dinaintea mea, eu îmi respect promisiunile”, a spus Trump, întrerupt fără încetare de ovaţiile în picioare ale republicanilor, care au scandat „USA, USA”, în timp ce în cealaltă jumătate a hemiciclului opoziţia democrată a rămas aşezată şi tăcută.

Donald Trump traversează o perioadă bună, iar achitarea sa care se profilează miercuri de către Senat va marca epilogul unui proceduri de destituire de cinci luni care nu a afectat o bază electorală mereu fidelă.

Chiar mai bine, potrivit ultimului sondaj al Institutului Gallup, miliardarul republican are o cotă de încredere de 49%, scorul său cel mai ridicat de la instalarea la Casa Albă, în ianuarie 2017.

Iar cireaşa de pe tort, scrie France Presse, este că alegerile primare democrate pentru a-i desemna un contracandidat au început luni, în statul Iowa, cu un fiasco răsunător.

În aceeaşi Cameră a Reprezentanţilor în care a fost pus sub acuzare pentru „abuz de putere” şi „obstrucţionarea Congresului”, liderul de la Casa Albă a abordat toate temele campaniei care urmează pentru scrutinul de la 3 noiembrie: „zidul puternic” împotriva imigraţiei venite din Mexic, intenţia sa de a interzice avorturile „târzii” şi acuzaţiile împotriva candidaţilor democraţi care militează, în opinia sa, „pentru un control socialist al sistemului nostru de sănătate”.

El a pus însă accentul pe „marea reuşită economică” a SUA şi pe „boom-ul gulerelor albastre”, într-un discurs fără surprize. „Strategia noastră a funcţionat”, a spus el, evocând recentele sale acorduri comerciale cu China, Canada şi Mexic.

Preşedintele SUA şi-a apărat şi politica externă, exprimându-şi încă o dată susţinerea pentru liderul opoziţiei venezuelene Juan Guaido, unul dintre invitaţii săi în Congres, împotriva „dictatorului socialist” Nicolas Maduro, a cărui „tiranie” a promis că va fi „distrusă”.

Trump a trecut rapid prin confruntarea sa cu Iran şi planul de pace israeliano-palestinian, înainte de a-şi reafirma dorinţa de „a readuce acasă” la termen soldaţii americani din Afganistan, unde, a spus el, armata SUA nu poate avea rolul de „menţinere a ordinii”.

Într-un gest către tabăra sa, Donald Trump a anunţat că lui Rush Limbaugh, prezentator de radio şi figură de prim-plan a sferei conservatoare care a dezvăluit recent că suferă de cancer pulmonar, i se va decerna „Medalia libertăţii”. Aceasta i-a fost înmânată, în aplauze susţinute, de Prima Doamnă a SUA, Melania Trump. 

În niciun moment cuvântul „impeachment” nu a fost pronunţat. Preşedintele, pe care numeroşi republicani îl invită să întoarcă repede această pagină, a ignorat acest punct, la fel ca şi predecesorul său democrat Bill Clinton în discursul său anual din 1999.

Însă umbra procesului de impeachment, care a marcat o ruptură definitivă între trumpişti şi democraţi, a planat asupra hemiciclului, notează France Presse.

Aleşii opoziţiei s-au abţinut cel mai adesea să aplaude discursul lui Trump, spre deosebire de precedentele discursuri privind Starea Uniunii.

Alexandria Ocasio-Cortez, mezina Congresului şi figură în ascensiune a stângii democrate, se numără printre aleşii care au boicotat această întâlnire instituţională pentru „a nu legitima” un preşedinte care nu respectă, în viziunea ei, nici legile, nici Constituţia. Alţii au plecat chiar în timpul discursului, denunţându-i „minciunile”.

Democraţii cer destituirea celui de al 45-lea preşedinte american pentru că a încercat să forţeze Ucraina să ancheteze asupra unui posibil adversar în alegerile prezidenţiale, Joe Biden, îngheţând un ajutor militar crucial pentru această ţară în război.

Pus sub acuzare în decembrie de Camera Reprezentanţilor dominată de democraţi, Donald Trump ştie că poate conta miercuri pe susţinerea a 53 de senatori republicani. Ori Constituţia impune o majoritate de două treimi (67 de senatori din 100) pentru a-l declara vinovat.

De la izbucnirea scandalului, liderul de la Casa Albă se declară victima unei lovituri de stat orchestrate de adversarii săi care nu ar fi digerat victoria sa surpriză din 2016. Chiar luni, el a denunţat pe Twitter „mascarada” urzită de „democraţii care nu fac nimic”.

Lasă un comentariu