Evenimentul zilei

Joi07182019

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Politică Alegeri Locale 2015 Candidatul independent Oleg Cernei şi-a prezentat priorităţile pentru mandatul de consilier

Candidatul independent Oleg Cernei şi-a prezentat priorităţile pentru mandatul de consilier

20 Mai 2015 - 

Candidatul independent Oleg Cernei, care anunţă că vrea să devină „vocea cetăţenilor în cadrul Consiliul municipal Chişinău”  şi-a prezentat priorităţile pe care şi le va asuma în cazul în care va fi votat. Într-o conferinţă de presă organizată la Piaţa Centrală din capitală, Cernei a spus că nu a ales întâmplător locul conferinţei, deoarece Piaţa Centrală este imaginea perfectă a oraşului, în care domneşte corupţia şi dezordinea.

 

Oleg Cernei a menţionat că anual prin intermediul schemelor de corupţie prin intermediul Pieţei Centrale responsabilii de la Primăria capitalei primesc câte 5 milioane de lei, în timp ce venitul oficial al întreprinderii este de 12 milioane de lei. Cernei a mai spus că toţi cei care au candidat la conducerea municipalităţii, din 1990 încoace, nu au rezolvat problema pieţei şi a gării auto centrale. O soluţie propusă de către candidat ar fi ca în cele peste 40 de pieţe alimentare şi industriale din capitală să fie asigurate locuri pentru toţi comercianţii care vând în stradă, astfel să-şi poată vinde marfa într-un mod civilizat.

O altă prioritate anunţată de Oleg Cernei este reforma locativ comunală. În opinia sa, blocurile locative din Chişinău nu vor putea fi termoizolate şi reparate din bani străini dacă nu va exista o formă de administrare clară. Oleg Cernei spune că în fiecare bloc privatizat ar trebui formate asociaţii ale locatarilor, care să ia decizii. Printre prioritătiţile candidatului independent la funcţia de consilier municipal se numără şi

lupta împotriva corupţiei în Primăria municipiului Chişinău, soluţionarea problemelor legate de reciclarea deşeurilor şi depolitizarea autorităţilor publice locale.

 

 

Evzmd.md

Website evzmd.md

Lasă un comentariu