Evenimentul zilei

Lun10212019

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Politică Opinii Revoluția sfârșitului

Revoluția sfârșitului

25 Septembrie 2015 - 

Revoluția de catifea declanșată de Platforma DA pare să se stingă încet, precum o stea pitică roșie în galaxie. Se stinge încet pentru că are combustibil de proastă calitate. Nemulțumirile protestatarilor sunt mai mult decât argumentate și au existat cu mult înainte de demararea acestor proteste. De fapt, aceste nemulțumiri coboară încă în anii 90, imediat cu obținerea independenței. S-au schimbat detaliile, dar a rămas esența. Dar revoluția se stinge oricum, din cauza mai multor factori, obiectivi și subiectivi.

O cauză este cvorumul protestatarilor. Pe 6 septembrie s-au adunat în Piață mulți oameni. Suficient de mulți pentru a merita a fi auziți de guvernanți. Dar totuși insuficient. Însuși faptul că imediat au început dezbaterile privind numărul real al protestatarilor, demonstrează că numărul era insuficient și lupta se dădea pentru fiecare protestatar în parte. Cifrele declarate de organizatori sunt cel puțin suspecte. Mai ales că de fiecare dată cifra declarată era identică cu cifra așteptată. Amintește astfel de Olimpiada de la Moscova, când URSS a câștigat exact atâtea medalii câte a pus în plan Comitetul Central al PCUS. Faptul că în final, organizatorii au spus că cifra nu contează, că oricîți n-ar fi în PMAN aceștia reprezintă 99% din cetățenii Republicii Moldova, a fost o recunoaștere a înfrângerii. Nemulțumirile reprezintă 99%, dar asta nu-i dă dreptul Platformei de a-și atribui toată populația statului. Totuși, chiar și suta de mii declarată de organizatori a fost una amorfă, obosită, și dezorientată. Sa întrevăzut clar că moldovenii și-au pierdut atât puterile de a se revolta, cât și încrederea în vreo forță politică. După atâtea mișcări protestatare deturnate sau încălecate de politicieni perfizi, la altceva nici nu te puteai aștepta. Entuziasmul moldovenilor pentru proteste, scade astfel, direct proporțional cu gradul de nemulțumire.
Altă cauză ar fi prestigiul organizatorilor. Deși s-au poziționat drept oameni din popor, drept mișcare civică, apolitică, de fapt liderii Platformei sunt foști politicieni sau clienți ai politicienilor, renăscuți din ceața istoriei sau scoși din hipersomn. Deși moldovenii își uită repede ”eroii”, și îi cunosc doar pe cei din față, încrederea în liderii ”poporului” nu putea fi atotcuprinzătoare. Iar cetâțenii au cam obosit să-i răstoarne de la putere pe unii, pentru a-i aduce pe alții, care se vor dovedi mai dezamăgitori decât primii. Exemplele lui Roșca sau 7 aprilie bântuie prin atmosfera acidă a capitalei.
Apoi strategia Platformei DA a dat eroare totală. Oscilația nesănătoasă între mișcare civică și perspectiva unei alternative politice, între ”jos toți” și ”sus cine?”, au dezorientat protestatarii. Gafele de la negocierile cu autoritățile au pus capacul. Când în înregistrări se vede cum liderii protestului vorbesc una cu președintele și alta le comunică susținătorilor în Piață, nu-ți vin în gând decât argouri. Protestul pașnic, asociat cu violențele antifa-șiștilor - de care s-a disociat DA, dar fără a spune nu - a compromis Platforma, mai ales că, intenționat sau nu, au primit sprijin moral din partea unor forțe cu totul imorale, precum Iurie Roșca sau criminalii din Donbas.
Până la urmă, nici revendicările nu au avut o logică în sine. Să ceri insistent demisia unui președinte al cărui rol constituțional este să nu facă nimic, sau alegeri anticipate în condițiile în care alternativa pe care o oferi este semnul întrebării, este cel puțin  iresponsabil. De fapt, inconștient, oamenii veniți la protest au fost mânați în loc să fie ascultați. Chemarea ”trebuie să votăm niște revendicări” adresată protestatarilor este elocventă. Revendicările poporului ”trebuie” să fie votate de popor? Asta cum iese?
În final, organizatorii au demostrat constant tendințe bolșevice clare. Privatizarea ”poporului”, a Pieții Marii Adunări Naționale, sunt practici pur bolșevice. Poporul este un termen mai mult abstract. Nimeni nu poate vorbi în numele ”poporului”, pentru că poporul în sine nu este o entitate unică sau uniformă. Lupta cu ”oligarhii” seamănă foarte mult cu lupta bolșevicilor împotriva burgheziei, unde din nou o masă de oameni neomogenă este aruncată într-o singură groapă socială. Iar atribuirea denumirii de ”Mare Adunare Națională” este cel puțin improrpie, dacă nu chiar absurdă.
Nemulțumirea populară va persista în continuare. Va persista atât de mult încât poate fi inclusă în Constituție ca un pilon al statalității Republicii Moldova. La fel și lipsa de încredere în orice politician, de orice orientare geopolitică. Încă o dovadă că proiectul statal Republica Moldova a eșuat înainte de a demara. Punctum !!!

Lasă un comentariu