Evenimentul zilei

Joi09192019

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Politică Opinii Protestul a murit. Trăiască protestul !!!

Protestul a murit. Trăiască protestul !!!

02 Octombrie 2015 - 

Deoarece rațiunea și cultura politică ținea de „jugul burghez” , bolșevicii au educat popoarele „eliberate” în spiritul unui analfabetism politic persistent.

Cu cât cetățeanul era mai necunoscător, cu atât era mai devotat statului, iar încercarea de a comenta analitic deciziile puterii devenea implicit activitate contrarevoluționară și trădare de patrie. Asta a fost atât timp cât puterea poporului o deținea partidul. Dar când Uniunea Sovietică s­a destrămat, din cauza conspirațiilor străine și a trădării gorbacioviste, și la putere au început a se perinda partiduțe care mai de care mai fistichii, cetățeanul devotat a devenit derutat.

Universul său obișnuit a dispărut, iar în vacuum­ul rezultat votantul se putea orienta doar folosindu­și instinctele. Iar acestea a fost în prealabil dezvoltate de propaganda bolșevică, atât de iscusit încât autoritatea morală a URSS a devenit după destrămarea sa mai mare decât până la deces. Astfel, instinctele îi ghidează fidel pe moldoveni și astăzi, în noua lume în care s­au trezit împotriva dorinței lor.
Dacă în Uniunea Sovietică nemulțumire populară nu exista, atunci în Republica Moldova aceasta este omniprezentă, cuprinde toate aspectele vieții publice, și este un teren perfect pentru demagogi de tot felul, în goana lor după putere, reprezentând prefect proprii votanți. Astfel, protestul de fapt nu caută să schimbe sistemul, deoarece protestatarii nici nu cunosc cum să facă asta, ci doar să schimbe unii eroi, deja putreziți, pe alții, noi sau vechi bine uitați și resuscitați.

Așa se schimbă de fiecare dată grupările una pe alta, jucând pe rând rolurile de guvernanți corupți și opoziție populară. Protestul moldovenilor împotriva guvernării de astăzi s­a divizat precum o amibă, în părți egale, identice, dar concurente.
Platforma DA protestează de câteva săptămâni, a reușit să și discute cu guvernarea, să privatizeze poporul și Piața Marii Adunări Naționale, să picheteze mai multe instituții de stat, să instaleze corturi, totul ca la carte. Dar focul se cam stinge pentru că lemnele erau putrede. A venit acum rândul partidelor de stânga. Aceleași cerințe, același corturi, aceiași oameni compromiși în frunte.

Astăzi cineva strigă ”Jos guvernarea, jos oligarhii”, deși ieri îi asigura acestei guvernări legitimitatea prin votarea lui Timofti președinte. Altcineva dezvăluia cât ar fi primit primul cineva pentru a­l vota pe Timofti, dar astăzi sunt umăr la umăr. De dragul poporului? Poate, din moment ce în Moldova ”popor” se poate declara oricine. Avem acum cel puțin trei popoare în centrul Chișinăului, unul mai moldovenesc ca altul.

Nemulțumiți de tot felul și din toate motivele, nemulțumiți de toate și de toți, dar profund satisfăcuți de sine, moldovenii își vor țara înapoi. Unii cred că au avut­o până la 1991, când au venit naționaliștii, cu „Limba” lor, apoi oligarhii, cu ”integrarea” lor în Europa, și mereu românii ca să lichideze statalitatea moldovenească. Alții cred că au avut­o după 1991, dar nu sunt siguri când au pierdut­o. Dar ambele tabere le unește credința unică în faptul că ei au avut vreodată o țară. Dincolo de nemulțumirile perfect argumentate, precum nivelul de trai scăzut și corupția generalizată, și de cetățenii aduși la disperare de atâtea dezamăgiri succesive, stau însă lideri care au ieși din popor trecând prin guvernare.

Ei vor miliardul înapoi. Și nu putem să nu-­i credem. Neparticiparea la afacerea miliardului i­a nemulțumit pe mulți oameni de afaceri exilați din Republica Moldova sau foști guvernanți exilați rușinos din istorie. Ei ”au avut” cândva țara și o vor înapoi. Și mai disperați devin când statul Republica Moldova dă semne de moarte clinică și perspectiva de a­l mulge măcar în viitor se îngustează. Alarma lor se răsfrânge și asupra protestatarilor chemați de aceștia și se transformă într­-un război total împotriva tuturor.

Agonie prea gălăgioasă pentru un stat atât de tăcut. Când protestatarii ajung să nu cunoască exact împotriva cui, pentru cine și mai ales pentru ce protestează, este un semn rău. Dar și mai rău este că mulți dintre protestatari, de fapt ar dori să fie în locul oligarhilor împotriva cărora protestează și speră că schimbarea de guvernare le va deschide o portiță spre societatea privilegiată. Dar nici măcar în asta nu este greșeala lor principală, mai ales că sunt justificați de deprinderile sovietice moștenite la nivel de tradiții populare ancestrale.

Greșeala se regăsește în esența primordială a tuturor acestor probleme. Oricâte sisteme politice, modele economice, spații geopolitice și ideologii naționale nu s­ar discuta, ele întotdeauna vor aduce toate la un rezultat greșit. Pentru că din start întrebările sunt puse greșit. Orice beneficii ale oricărui model de organizare și dezvoltare sunt valabile doar pentru un stat viabil, cu conștiință de sine și rădăcini istorice obiective.

Iar Republica Moldova nu a fost un stat viabil din 1991 încoace. Nu a fost creat pentru a fi un stat viabil în 1940. Nu a existat niciodată pe teritoriul dintre Prut și Nistru un stat viabil. Și nu este nici urmaș și nici continuator al Țării Moldovei, așa cum cred 99,9 % din nefericiții săi locuitori. Republica Moldova este o colonie sovietică, aruncată în vid de gravitația istoriei. Iar protestele cu iz statalist nu fac decât să prelungească coma instituțională și identitară a acestui stat și a cetățenilor săi. Qui bono ???

Lasă un comentariu