Evenimentul zilei

Joi09192019

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Politică Opinii Bolșevismul mistic al moldovanului mioritic

Bolșevismul mistic al moldovanului mioritic

09 Octombrie 2015 - 

În secolul XXI ar fi trebuit să uităm deja de tumultuosul secol XX și de toate principiile și sloganele care l­au însoțit, în principal de cele marxiste.

Dar, în noul mileniu, marxismul nu doar a supravietuit, în diferite forme, dar și a căpătat un nou suflu. De la egalitarismul radical din vest, până la național­bolșevismul răsăritean, marxismul deține microfonul și jumătate din scena teatrului universal. Nu este departe ziua când de discriminare vor fi acuzați până și astronomii, pentru că au calculat dimensiuni și temperaturi diferite pentru diferite planete. Și este deja acum ziua când, apărând interesele naționale ale Rusiei, jihadiștii pravoslavnici țintesc Varșovia și Bucureștiul. Dar în Republica Moldova, marxismul elevat al secolului XXI nu prea are teren fertil pentru cultivare.

Moldovenii și așa sunt egali în fața poliței de asigurare medicală, adică în fața bolilor, și moldovenii sunt cu trup și suflet devotați eternului ”eliberator” împotriva fascismelor de tot soiul. Iar nostalgia după vremurile când furau liniștiți din kolhoz îi aduce direct spre marxsimul ancestral, pur și bolșevic. Moldovenii cred în toate personajele mitologice ale ideologiei sovietice, le aduc ofrande și sacrificii, și chiar organizează ceremonii pompoase în centrul Chișinăului. Cel mai nou festival religios sovietic al moldovenilor a devenit protestul împotriva, ”oligarhatului”.

Un protest firesc al cetățenilor împotriva idiotismul și a hoțiilor clasei politice kolhoznico-­nomenclaturiste, a fost transformat într­-o bacchiadă sovietică cu elemente pucisto­cekiste. Toate fosilele ideologice ale defunctului URSS au fost reînviate în Piața Marii Adunări Naționale, și lipite pe drapelul tânărului stat mort infantil. Moldovenii cred în ”popor”. Nu în poporul ca termen istoric, definind o comunitate unită prin limbă și tradiții. Ci în poporul ca personaj mistico­ocultist. Un fel de zeitate antropomorfă cu mii de ipostaze identice, a cărei voință reprezintă adevărul și dreptatea. Implicit, sacerdoții acestei divinități proletare sunt și conducătorii naturali ai societății, prin care ”poporul” își exprimă doleanțele.

Poporul este peste tot și nicăieri, și se poate întrupa în orice soviet de „oameni ai muncii” unit prin frustrări și stereotipuri. Există și curente eretice, precum unioniștii în Moldova, care încearcă să fure poporului „poporul”.

Ce mai adorată ipostază a acestui titan este ”oamenii muncii”. Termenul nu mai este folosit deja nici de comuniștii declarați, dar a fost reînviat de către moldoveni. Termen absurd, deoarece toți oamenii sunt ”ai muncii”, chiar dacă poate munca unora nu este perfect legală. În acest caz, deoarece ”munca l­a creat pe om”, și munca devine o divinitate totemică, mai veche chiar decât poporul, mamă a toate existente. Moldovenii mai cred în „puterea poporului”, deși Ludovic XIV a spus încă trei secole în urmă cine este statul. „Puterea poporului” este mai degrabă o stare de agregare a cetățenilor, care se materializează fie în ochlocrație, fie în sovietele, platformele, civice ale soldaților, în cazul nostru veteranilor, și poporului, în cazul nostru susținătorilor unei anumite concrete mișcări.

Toți restul cetățenilor fie susțin sovietele, chiar dacă nu au fost întrebați, fie sunt servitorii ”dușmanilor poporului”, în cazul nostru plahotniuciști. ”Dușman al poporului” este și el o ființă supranaturală malefică, împotriva căruia lupta încontinuu „puterea poporului”. Iar pentru ca puterea să învingă dușmanul, trebuie să­i fie aduse frecvent jertfe, uneori chiar umane, cum ne arată exemplul stalinist.

În final, bolșevismul are și aspecte regionale moldovenești. O zeitate pur locală este „statalitatea moldovenească”. Aceasta reprezintă o combinație între „popor” și „puterea” sa. Statul moldovenesc a fost întotdeauna prosper și puternic și doar astăzi (astăzi este un termen relativ, aplicabil oricărei perioade concrete date) dușmanii, în cazul nostru oligarhii, l­au cotropit și jefuit. Iar cea mai malefică întrupare a „dușmanilor poporului” este desigur unionismul, pentru că acesta nu crede în statalitatea Republicii Moldova. Unioniștii nu sunt ființe supranaturale, ci oameni reali, care refuză să creadă că Ștefan cel Mare a lăsat Moldova moștenire lui Stalin, că statalitatea moldovenească este cea mai statală statalitate, că ”poporul Moldovei” (o altă ipostază a ”poporului” ancestral) este cel mai popular popor și că moldovenii au fost până nu demult cu toții miliardari. Mai nou, a fost descoperită încă o ipostază malefică, junta. Deși majoritatea moldovenilor nu știu ce este asta, ei sunt absolut convinși că este, pentru că așa le­au spus sacerdoții din „sovietul oamenilor muncii al imensei grămădeli naționale a poporului”. Cuius regio, eius religio !!!

Lasă un comentariu