Evenimentul zilei

Dum11192017

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Politică Opinii Unde s-a ascuns Independența ???

Unde s-a ascuns Independența ???

26 August 2016 - 

Un sfert de secol a trecut de la proclamarea independenței statului Republica Moldova. Totuși, nici până astăzi nu este clar când a început istoria acestui stat, și ce rol are independența în tot acest spectaculos antract istoric. Republici Moldova sunt multe. Și cu cât trec mai mulți ani, cu atât mai multe „republici moldove” apar la fund.

Pentru cei ce au luptat pentru independență, istoria Republicii Moldova începe în 1991, cand au fost rupte lacătele staliniste și românii basarabeni au putut construi propria minune a lumii, Podul de Flori peste Prut. Pentru majoritatea însă, independența din 1991 a fost cel mult un rău mai mic, cel puțin o catastrofă. Aceștia văd începutul în 1940 și sfărșitul în Uniunea Euroasiatică, iar de independență își amintesc doar la auzul termenului Limba Română. De fapt, patria acestor oameni rămâne Uniunea Sovietică, iar Republica Moldova o percep doar ca pe o proiecție a acesteia, un intermezzo de la „trădarea” lui Gorbaciov până la „renașterea” lui Putin. Supralecturați de cărțile pseudo-istorice editate de pseudo-economistul Dodon, unii văd începutul istoriei mult mai demult. Aproximativ în perioada dintre dispariția dinozaurilor și coborârea socialiștilor din copaci. 

Astfel, aflăm că „Vasile Lupu a fost domnitor al Republicii Moldova”, și că „Ștefan cel Mare a stabilit relații strânse cu Federația Rusă”. Degrabă vom afla că Burebista a fost asasinat de spionii americani, iar Dimitrie Cantemir a scris Dicționarul lui Stati. Așa se întâmplă când „un orb îl conduce pe alt orb”, vorba biblică. Mai ales când este greu de citit Declarația de Independență, sau cel puțin data semnării documentului. Iar Declarația a specificat clar cauzele adoptării sale și principiile existenței noului stat. De fapt, niciun politician moldovean nu s-a obosit vreodată să citească acest document. Mai ales că alte două documente, au rupt cel mai important din această Declarație. Și astfel, independența s-a transformat dintr-o aspirație într-o sperietoare propagandistică neosovietică.

Pentru politicieni, independența reprezintă libertatea de a delapida fondurile statului. Pentru mancurți, argumentul frustrărilor lor iobăgiste. Pentru Rusia, o formă de „statut special” în cadrul imperiului său bolșevic. Iar pentru istorie a rămâne un fenomen. Stat independent, dar dependent de stereotipuri și interese electorale. Stat căruia toți se declară patrioți, dar nimeni nu-i pasă de acesta. Stat care nu doar nu are, dar evită să-și afirme o identitate națională sau o apartenență civilizațională concretă.

Republica Moldova vrea să fie și al doilea stat românesc, mai ales când vin bani și ajutoare de peste Prut, și parte a lumii ruse, de care o leagă sindromul Stockholm. Iar când nu alegi singur de partea cărei civilizații ești, alege civilizația în locul tău. Iar cu alesul în locul cuiva se ocupă de secole Rusia. Nu că ar fi o civilizație, dar este un spațiu al unor valori, mai puțin umane, dar în schimb profund bolșevice. Iar  ultimele evoluții arată că bolșevismul alcătuiește o parte importantă a spir(i)tualității moldovenești. Lenin de la Moldexpo se va mândri cu așa urmași.

Independența reală ar fi fost una care afirma identitatea românească, condamna tot ceea ce a reprezentat ocupația sovietică, și se orienta spre o opțiune euro-atlantică categorică. Și nu în ultimul rând, lăsa capra vecinului să trăiască liniștită. Dar moldovenii au ales altă cale, moldovenească. Au acceptat armata străină, au proclamat ocupantul partener strategic, sărbătorește an de an ocupația,  și pleacă capul de fiecare dată când vede vreo sabie prin depărtare.

Până moldovenii nu-și vor aminti că independența a fost proclamată față de URSS ( aceeași Rusia), și nu vor conștientiza că Republica Moldova și Țara Moldovei nu există nicio legătură adevărată, vor rămâne independenți doar sub coada vacii. Pentru că 25 de ani de independență au demonstrat că independența noastră trebuia căutată de fapt la București. Dar, deși Constantin Mavrocordat i-a eliberat pe moldoveni de iobăgie, nu le-a scris și o instrucțiune despre cum să nu mai fie iobagi. Quo vadis ???

 

Lasă un comentariu