Evenimentul zilei

Dum11172019

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Politică Opinii România
17 Noi 2019
Publicat în România

Bogdan Niculescu Duvăz, fost ministru al Tineretului şi Sportului a murit , la vârsta de 70 de ani.

16 Noi 2019
Publicat în România

Oameni cu suflet mare și membri ai Asociaţiei Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi (AMVVD) au donat AJUTOARE pentru copii şi mame maltratate de la Aşezământul Social „Sfinţii Arhangheli Mihail și Gavriil” și urmează a ajunge încă o dată la cei care îi așteaptă, cu nerăbdare, de fiecare dată. Eroi ai țării de peste Prut și alți câtiva oameni vor ajunge mâine la locul unde, pentru câteva clipe, uiti de necazuri și probleme și-ți încarci inima de bucurie și liniște.

16 Noi 2019
Publicat în România

Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, a fost ales, vineri, membru în Consiliul de Administraţie al Agenţiei Europene de Reglementare în Energie (ACER), a anunţat ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, pe pagina sa de Facebook.

16 Noi 2019
Publicat în România

Campania electorală pentru turul al doilea al alegerilor pentru Președintele României din data de 24 noiembrie 2019 a început oficial și urmează să se încheie sâmbătă, 23 noiembrie.

15 Noi 2019
by  - 
Publicat în România

Tinerii din țările Uniunii Europene se pot înscrie, din această lună, pentru a participa la o excursie gratuită într-una sau mai multe țări europene. Înscrierile urmează să încheie în 28 noiembrie.

14 Noi 2019
Publicat în România

Adina Vălean, propunerea României pentru postul de Comisar european, a fost validată astăzi de Comisia de transporturi a Parlamentului European.

13 Noi 2019
by  - 
Publicat în România

Calitatea vieții a scăzut în România, potrivit unui studiu recent. Cauzele sunt cunoscute: lipsa investițiilor în sistemul de sănătate și în sistemul de educație. În continuare există sate unde copiii merg pe jos kilometri întregi și ajung la o școală unde nu au toaletă.

13 Noi 2019
by  - 
Publicat în România

Ministrul Afacerilor Interne al României, Marcel Vela, a afirmat că dosarul privind intervenţia jandarmilor la evenimentele din 10 august va fi desecretizat în această săptămână, relatează Agerpres.

12 Noi 2019
Publicat în România

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că demersul iniţiat de Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM) de înlăturare a Guvernului Maia Sandu, într-un moment "esenţial" pentru reforma Justiţiei, este îndreptat împotriva intereselor pe termen mediu şi lung ale ţării vecine şi ale cetăţenilor săi.

11 Noi 2019
by  - 
Publicat în România

 

 



Alegeri prezidențiale 2019. Biroul Electoral Central a centralizat peste 99% din totalul voturilor exprimate. Numărătoarea voturilor s-a încheiat pentru secțiile din țară, precum și la aproape 700 de secții din cele 838 amenajate în străinătate, notează www.evz.ro
Biroul Electoral Central a comunicat luni seară rezultatele votului din 10 noiembrie. Iohannis a rămas lider detașat, cu 37,42%.

Klaus-Werner Iohannis – 37,42%
Vasilica-Viorica Dancila – 22,79%
Ilie-Dan Barna – 14,64%
Mircea Diaconu – 8,98%
Theodor Paleologu – 5,69%
Hunor Kelemen – 3,96%
Ramona Bruynseels – 2,67%
Alexandru Cumpănașu – 1,51%
Viorel Cataramă – 0,53%
Bogdan Stanoevici – 0,42%
Cătălin Ivan – 0,35%
Ninel Peia – 0,33%
Sebastian Popescu – 0,33%
John-Ion Banu – 0,30%
Schimbări majore față de europarlamentare

Față de alegerile europarlamentare, Dan Barna a fost taxat dur de electoratul de dreapta. Dacă la europarlamentare USR-PLUS a obținut un scor uriaș, candidatul alianței nu a beneficiat același sprijin. Potrivit specialiștilor, majoritatea celor care s-au reorientat și au pus ștampila pe Iohannis – în condițiile în care 35% dintre cei care au votat USR – PLUS au răspus unui sondaj realizat în urmă cu câteva săptămâni că Alianța nu ar trebui să-și desemneze candidat propriu, ci să-i ofere sprijin președintelui în funcție. Astfel, potrivit rezultatelor, Iohannis a obținut cu cel puțin 700.000 de voturi mai mult decât PNL la europarlamentare.

PNL – 2,4 milioane de voturi la europarlamentare, Iohannis – 3,1 milioane de voturi la prezidențiale – turul I

PSD – 2,04 milioane de voturi, Dăncilă 2,1 milioane de voturi

USR – PLUS – 2, 02 milioane de voturi, 1,3 miioane de voturi

11 Noi 2019
by  - 
Publicat în România

Peste 43 de mii de cetățeni români din Republica Moldova au votat la alegerile prezidențiale din România, potrivit datelor Biroului Electoral Central (BEC) al României. 

10 Noi 2019
by  - 
Publicat în România

Biroul Electoral Central a prezentat rezultate oficiale parțiale ale primului tur al alegerilor prezidențiale, care s-a desfășurat duminică, 10 noiembrie. 

10 Noi 2019
by  - 
Publicat în România

 În declarația făcută la cald, când s-au închis urnele, Viorica Dăncilă a început cu mulțumiri adresate șefilor PSD din județe și tuturor celor care i-au acordat încrederea lor.

Pagina 1 din 50