Evenimentul zilei

Ma10162018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Politică Afişez elemetele după tag: poroșenko
Evenimentul zilei - Afişez elemetele după tag: poroșenko

Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, a promulgat joi, 12 aprilie, Legea cu privire la ratificarea Acordului privind controlul în comun al persoanelor, mijloacelor de transport și mărfurilor în punctele comune de trecere a frontierei de stat moldo-ucrainene. Acțiunea a avut loc în prezența premierului Republicii Moldova, Pavel Filip, care se află la Kiev, unde participă la lucrările Forumului de securitate.

Publicat în Politica

Ucraina s-a declarat ''decepţionată'' de anularea vizitei preşedintelui României, Klaus Iohannis, prevăzută pentru luna octombrie, anulare decisă în semn de protest faţă de o reformă care limitează cursurile în limbile minorităţilor naţionale în favoarea limbii ucrainene, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Publicat în Externe

De duminică, 11 iunie, ucrainenii pot circula liber în Uniunea Europeană, cu excepţia Marii Britanii şi Irlandei, fără să aibă nevoie de vize. Condiția este să aibă pașapoarte biometrice.

Publicat în Media

Petro Poroșenko a notat în “VKontakte”, că toate paginile oficiale ale președintelui ucrainean de pe site-urile rusești de socializare sunt blocate și a făcut apel către conaționali să plece de acolo din motive de securitate. 

Publicat în Externe

Soția președintelui ucrainean, Petro Poroșenko, Marina, nu exclude faptul că, într-o bună zi, s-ar putea apuca de politică, scrie presa. 

Publicat în Externe

Pagina 1 din 22